VLADIMIRESCU. Muncitorii care lucrează la reabilitarea căii ferate de la marginea comunei Vladimirescu au descoperit astăzi o bombă de aruncător neexplodată. Bomba provine din cel De-al Doilea Război Mondial şi prezenta un pericol mai mare de explozie în comparaţie cu celelalte bombe descoperite în judeţul Arad.
Edilul Comunei Vladimirescu este de părere că unii aleşi sunt prea dependenţi de partidele politice.
ARAD. Reprezentanţii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunță că DN 7 va fi închis din nou, pentru trei zile, în zona Vladimirescu. În perioada 31 august, ora 7:00 – 2 septembrie, ora 7:00, circulația rutieră pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România va fi închisă pentru execuția lucrărilor de modernizare a pasajului de cale ferată.
Pompierii si scafandrii cauta un baiat de 12 ani despre care se crede ca s-a inecat in balastiera de la Vladimirescu.
Vladimirescu. După ce președintele Roland Szabo și-a anunțat demisia de la CS Vadimirescu 2003, iată că la doar 24 de ore distanță, „omul cheie” al clubului, Cristian Sculici pleacă, la rându-i, din sânul echipei care „respira” prin el.
Local
Au fost finalizate lucrările la poarta monumentală de la intrarea în Parcul de Sculptură de la Căsoaia.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni au reușit să identifice un tânăr de 25 de ani care l-a lăsat pe un octogenar fără agoniseala de o viață.
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio a denunţat sâmbătă guvernele europene pentru politicile lor faţă de migraţie şi a opinat că Occidentul este ''destabilizat'' de impactul migraţiei pe scară largă, potrivit DPA.
Local
Niciun dosar nu a fost depus la concursul lansat pentru ocuparea funcției de director general al Zonei Libere Curtici-Arad.
1
Mapamond
Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.
Local
Un arădean și câinele lui au câștigat titlul suprem al anului 2025 în chinologia din România.
1
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că Europa va trebui „să-și definească regulile de coexistență” cu Rusia după ce va fi încheiat un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, cu scopul de a „limita riscul escaladării”, informează AFP.
2
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
4