D-le primar, Senatul a adoptat Ordonanţa referitoare la intrarea primăriilor în insolvabilitate. Opoziţia spune că este o găselniţă românească, respectiv a Guvernului Ponta.
Ioan Crişan: Nicidecum. De pildă, la această oră oraşul Detroit din SUA este în insolvenţă. Evident, între ce înseamnă insolvenţa la ei şi ce înseamnă la noi este distanţă mare, ca de la Arad la Detroit.
Cine decide că Primăria X sau Y intră în insolvenţă şi ce înseamnă, practic, aceasta pentru primăria respectivă?
Crişan: Ca şi în cazul unor firme, primăria intră în insolvenţă atunci când nu mai are banii necesari pentru a funcţiona, adică, nu îşi mai poate plăti utilităţile sau alte datorii, cum ar fi credite accesate în diverse scopuri. Creditorii sunt cei care, pentru a-şi recupera banii, dau firma în judecată, iar un judecător sindic decide intrarea în insolvenţă şi numeşte un administrator, care reorganizează firma, pentru a o aduce pe profit, iar din profit plăteşte datoriile. La fel va fi şi în cazul primăriilor, numai că se nasc numeroase semne de întrebare. De pildă, cine va numi administratorul, judecătorul sindic sau Guvernul ? În cazul unei societăţi, administratorul taie cheltuielile, concediază angajaţii, până la limita profitului. Ce se va întâmpla în cazul primăriilor ? Va decide administratorul să se taie lumina, gazul şi apa de la şcoli, cămine culturale sau alte instituţii, va tăia ajutoarele sociale, va concedia personalul de la primărie şi de la instituţiile subordonate? Dacă îi concediază pe funcţionari, cine va mai colecta impozitele şi taxele, singura sursă de bani a primăriei? Sunt elemente de care guvernul trebuie să ţină cont, pe când un administrator numit la o societate, nu, el scoate bani din piatră seacă. În paranteză fie spus, nu prea am văzut societate sau firmă care după intrarea în insolvenţă şi reorganizare să-şi revină. Avem şi noi datornici în insolvenţă, şi cinstit, ne-am cam luat gândul de la bani. Cu atât mai puţin văd în stare de aşa ceva o primărie.
Care va fi efectul direct?
Crişan : Nu ştiu, probabil, desfiinţarea comunei respective şi comasarea ei în alta. Aceasta, însă, tot de guvern ţine, pentru că guvernele au fost cele care au aprobat transformarea nu ştiu cărui sat în comună, în 99% din cazuri din raţiuni politice. De aceea mă întreb, este cazul ca un judecător să numească un administrator, cu şanse minime de a aduce primăria pe profit sau ca guvernul să numească direct un administrator, care să readucă satul cutare, transformat, din raţiuni politice, în comună, la rangul de sat ? Extinzând, readucerea nu ştiu cărui oraş la statutul său real, acela de comună ? Sub administraţia Blaga, a fost alcătuită lista comunelor care vor fi desfiinţate, numai că, la o analiză atentă, se observa cu uşurinţă că în majoritatea covârşitoare a cazurilor părea că se ţine cont doar de criteriul politic. Nu vreau să dau cu piatra, poate că erau coincidenţe, numai că orice guvernare responsabilă trebuie să ţină cont de aşa zisele coincidenţe.
Revenind, posibilitatea intrării primăriilor în insolvenţă este o măsură bună sau dimpotrivă?
Crişan: După părerea mea, guvernul ar trebui să fie cel care decide, după o analiză minuţioasă a fiecărui caz în parte. Ar fi total nepotrivit ca, în urma aplicării literei legii să dispară comune care sunt viabile, dar, la comandă politică, s-au împovărat peste măsură, dar să rămână unele care au fost promovate politic, fără nici un suport real. Vorbim tot despre comune, dar, atenţie, este valabil şi în cazul oraşelor. Nu vreau să răspund la întrebarea dacă este o măsură bună sau rea, din moment ce, aşa cum spuneam, Detroit este în faliment. Ştiţi că în Detroit este cea mai mare comunitate de nativi români din SUA? Ar trebui întrebaţi care este efectul direct asupra cetăţeanului, al intrării oraşului în insolvenţă. Până atunci, haideţi să vedem cum poate să ajungă o primărie în insolvenţă. Pentru că, sunt convins, motivul adoptării Ordonanţei este tocmai conştientizarea de către primării, respectiv, primari, a pericolului îndatorării nesăbuite pe baza politicului. Pentru că nu Primăria se îndatorează, ci comuna sau oraşul, respectiv, cetăţenii. Proverbul „nu te întinde mai mult de cât îţi este plapuma” este extrem de corect.
Cum poate ajunge primăria unei comune solide în situaţia de insolvabilitate ?
Crişan: Vedeţi dumneavoastră presa scrisă şi vorbită este plină de marile succese în care lideri locali se laudă câte cufere de bani au adus ei pentru judeţul şi localităţile unde candidează. Unii primari îi cred. Aş numi asta „sindromul spatelui”. Pe scurt, bazându-se pe promisiunile şefilor locali ai partidului aflat la guvernare, primarul face datorii imposibil de plătit de către comunitate. Dă bine să inaugurezi, în campania electorală, nu ştiu ce arteziană, sau parcuri mobilate cu 2-3 coşuri de gunoi pe metru pătrat de culoarea partidului toate mai scumpe decât căldura elevilor de la şcoală, pe cinci ani, când şeful partidului îţi garantează că vei primi banii de la guvern. Guvernul pică. Următorul nu îţi mai dă bani. Iar primăria, cu tine cu tot, intră în faliment. Din păcate, până şi primarii tineri au căzut în capcana foştilor primari comunişti, care puteau să facă orice, pentru că aveau spatele acoperit de către şeful de la partid. Din păcate pentru ei, nici un partid din România nu mai este atotputernic şi „nemuritor” precum PCR.
„Proverbul „nu te întinde mai mult de cât îţi este plapuma este extrem de corect” Ioan Crişan
Citiți principiile noastre de moderare aici!