SĂVÂRŞIN. Castelul Regal din Săvârșin se află, luna aceasta, pe mâna unor tineri arhitecţi din Banat care se ocupă de restaurarea scărilor de lemn din holul principal al clădirii.
RVA - Rețeaua de Voluntari Arad își începe activitatea în mod oficial în luna ianuarie 2013.
ARAD. Astăzi este Ziua Internaţională a Voluntarilor, ocazie cu care Crucea Roşie (CR) Arad le mulţumeşte celor 124 de voluntari care sprijină activitatea umanitară a organizaţiei.
ARAD. Implicaţi în Festivalul Naţional al Şanselor Tale, ediţia a XIII-a, dedicată promovării unei alimentaţii sănătoase, elevii clasei a VI-a D, de la Şcoala Gimnazială Nr. 5 Arad, însoţiţi de diriginta lor, prof. Liliana Lupşa, au ieşit din nou în mijlocul arădenilor, pentru a le transmite şi acestora din bunele practici în care ei sunt formaţi.
ARAD. 1 noiembrie 2012–30 octombrie 2013 este perioada de implementare a Proiectului Youth Network, al Fundației Pro Prietenia din Arad.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Afirmația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Local
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
România
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
România
Măsura vine în contextul presiunilor economice tot mai mari și al dezechilibrului dintre numărul angajaților și cel al pensionarilor.
1
Evenimente
Filmul deschide o dezbatere interesantă despre iubire și autenticitate într-o societate prea axată pe valori superficiale.