În judeţul Arad, Iohannis ia startul spre turul doi cu un avans de 58-17 localităţi câştigate în primul tur faţă de Victor Ponta.
Deputaţii Flavius Măduţa şi Dorel Căprar le spun maghiarilor din Arad să-şi apere propriile interese, nu pe cele ale liderilor locali.
ARAD. În colegiul deputatului Claudia Boghicevici (Nr.2, municipiu), Klaus Iohannis a obţinut 43,46% din voturi, iar Victor Ponta-28,06%.
ARAD. Primul efect al trecerii primarului Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, de la PSD la PDL, s-a văzut la alegerile prezidenţiale.
S-au numărat 17.403 alegători din alte localităţi. Nicio secție de votare din Arad nu a scăpat de alegători pe liste suplimentare.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.