ARAD. Peste o mie de arădeni au fost informaţi cu privire la votul ilegal. Poliţişti, jandarmi, au împărţit materiale informative în mai multe locaţii din municipiul şi judeţul Arad.
Toate proiectele propuse de Primăria Arad pe ordinea de zi au trecut cu unanimitate de aleşi. Galiş a avut singura intervenţie.
Aleşii Puterii şi cei ai Opoziţiei au decis să-şi înceapă relaţia (programată să dureze patru ani) fără scandal.
ARAD. Deputatul Ciprian Luca a votat, alături de 186 de colegi, modificarea legii referendumului. Potrivit modificărilor aduse în textul de lege, demiterea preşedintelui este aprobată dacă în urma desfăşurării referendumului propunerea a întrunit „majoritatea voturilor valabil exprimate”.
TÎRNOVA. Liberalii susţin că „observatorii” despre care pedeliştii spun că ar fi fost împiedicaţi de către poliţişti să îşi facă „datoria” erau, de fapt, nişte scandalagii, trimişi de către -MC-L să îi intimideze pe oameni, ca să nu voteze.
Local
De marţi, 29 septembrie 2026, municipiul Arad are un nou Plan Urbanistic General. Documentul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local.
Mapamond
Un grup de parlamentari ai opoziției din Republica, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, a inițiat, marți, procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu.
România
Ministerul Afacerilor Interne ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Printre principalele măsuri se numără reunirea mai multor structuri de ordine publică, schimbarea rolului Poliției Locale și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.
Local
Ceremoniile de instalare au avut loc duminică, în prezenţa a numeroşi preoţi, oficialităţi şi credincioşi.
Local
CET Hidrocarburi anunţă sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum.
Advertorial
STOLN, o nouă platformă digitală construită la Arad, care își propune să aducă împreună comunitatea în situații de furt, pierdere sau pericol, va fi lansată oficial pe 30 septembrie, la ora 20:00, în cadrul unei transmisiuni LIVE pe Instagram și TikTok.
Evenimente
Verdi, Rahmaninov, Ceaikovski, Mahler, Beethoven, Bach și Mozart sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror creații se regăsesc în programul pe octombrie al Filarmonicii Arad.