ARAD - Declaraţiile celor trei preşedinţi de
partid din Arad...
ARAD - Alegătorii au fost luaţi la
întrebări şi de către
reprezentanţii firmelor de sondaje pentru exit
pollurile de la finalul zilei de vot. Cei mai
cooperanţi au fost cei cu vârsta între
20-44 ani şi foarte reticenţi cei de peste 50 de
ani.
ARAD - Potrivit unui exit poll realizat de INSOMAR,
actualul preşedinte a obţinut 32,8% din voturi,
iar Mircea Geoană- 31,7%.
ARAD - Potrivit Biroului Electoral Judeţean, la ora
19.00, la nivelul judeţului Arad votaseră deja
47,58 % dintre arădenii cu drept de vot. În
mediul urban, procentul era de 44,48%, tot la ora 19.00,
iar în cel rural 51,35%.
ARAD - La numărul de urgenţă 112 au fost
sesizate mai multe societăţi comerciale care
ofereau spre vânzare băuturi alcoolice în
apropierea secţiilor de votare. Deplasaţi la
faţa locului, poliţiştii i-au amendat pe
trei „birtaşi”, unul dintre aceştia
fiind amendant cu maximum legal: 4.500 de lei.
Mapamond
Activitatea eruptivă recentă a Muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a condus, duminică, la închiderea parțială a spațiului aerian deasupra insulei Sicilia din sudul Italiei și, în consecință, la restricționarea operațiunilor de pe Aeroportul din Catania, ca urmare a emisiilor de cenușă vulcanică, transmite agenția de presă EFE.
Mapamond
Apărarea antiaeriană a Rusiei a doborât în cursul nopții de sâmbătă spre duminică 71 de drone ucrainene deasupra a trei regiuni rusești și a peninsulei Crimeea, anexată în 2014, informează EFE.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-07-2026 sunt următoarele:
Local
Campania pornește de la faptul că, deși școala este în vacanță, interacțiunile dintre copii continuă în tabere, excursii, festivaluri, centre de zi, case de tip familial, cluburi sportive și în cadrul altor activități organizate în timpul verii.
Local
INEU. Polițiștii arădeni au desfășurat o razie în orașul Ineu, în urma căreia au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei și au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier.
Mapamond
La capătul unor ceremonii pentru a 250-a aniversare a SUA, perturbate de condițiile meteo de la Washington, președintele Donald Trump a lăudat sâmbătă Statele Unite, pe care le-a numit „capodoperă a istoriei umanității”, și și-a reluat atacurile împotriva adversarilor săi politici, pe care i-a etichetat drept „comuniști”, relatează AFP.
9
ARADON Sport local
NOVE MESTO. Rezultat valoros pe plan internaţional obţinut de Briana Szabo. Reprezentanta CSŞ Gloria Arad a câştigat medalia de bronz la Campionatele Balcanice de Atletism în aer liber U18, de la Nove Mesto (Slovenia) în proba de aruncare a ciocanului.
Ştiri sportive
Selecționata Franței s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Paraguayului cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe Philadelphia Stadium, într-un meci desfășurat la turneul final găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic.