ARAD. Succes pentru acţiunea de înscriere a persoanelor doritoare să devină preşedinţi (sau locţiitori ai acestora) ai secţiilor de votare. Până vineri, pe listele deschise la Instituţia Prefectului erau deja înscrise 170 de persoane. Trebuie menţionat, însă, că înscrierea continuă, deoarece numărul necesar este mult mai mare. Oricum, la finele perioadei de înscrieri, preşedinţii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, face apel la tinerii neafiliaţi politic să se înscrie pentru ocuparea unor funcţii de preşedinţi sau locţiitori ai birourilor secţiilor de votare.
Prefectura a deschis lista pentru înscrieri pentru preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare.
ARAD. În cadrul concursului Miss Arad 2014, la fel ca anul trecut, o secţiune specială o reprezintă proba de fotogenie, care se va desfăşura, şi de această dată, pe aradon.ro, partenerul oficial al proiectului.
ARAD. La raportarea privind prezenţa până la ora 16,00, Aradul a urcat de pe locul trei din coadă pe locul patru- tot din coadă, evident- înregistrând un procentaj de 15,59%, cu trei puncte sub media pe ţară (18,41%- 17,11% în mediul urban şi 20,18% în mediul rural).
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).