Deşi nu au fost acasă de Crăciun, membrii echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi-au agăţat cu grijă şosetele spaţiale pentru cadouri de ecluză, şi-au pus căciuliţele de Moş Crăciun şi şi-au transmis mesajele cu urări de Sărbători prin intermediul unei înregistrări video, transmite Space.com.
Administrația președintelui american Donald Trump este pregătită să retragă mii de soldați americani din România, o schimbare semnificativă care a stârnit îngrijorare pe flancul estic al Europei și a evidențiat o modificare strategică în prioritățile militare globale ale Washingtonului, a relatat marți noapte publicația ucraineană Kyiv Post.
România
Proiectul de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Guvern, care vizează angajarea lucrătorilor străini din afara Uniunii Europene, a declanșat un conflict major între autorități și mediul de afaceri.
România
Suntem într-o situație în care consumul de gaz a crescut foarte mult, în această perioadă, dar România se află total în afara scenariului în care să ducem lipsă de energie sau în care să apară o defecțiune sistemică a Sistemului Energetic Național, a declarat, luni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la finalul Comandamentului Energetic Național.
Local
Chiar dacă pare science-fiction, Primăria Arad intenţionează să pună în practică gratuitatea transportului public în municipiu.
România
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut ușor în luna decembrie, până la 2,3%, iar România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,6%, neschimbat față de luna noiembrie, arată datele publicate luni de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Local
În timp ce localnicii vor să îşi achite cât mai repede taxele, mulţi proprietari străini au datorii de sute de mii de lei, unele vechi de ani de zile. Cea mai mare sumă de plată o are un cetăţean italian şi se ridică la 118.402 lei.
2
Local
În vederea reducerii timpilor de așteptare, Instituția Prefectului anunță reluarea examinării viitorilor șoferi pe traseu, în zilele de sâmbătă.
UT Arad
FRF a stabilit ca meciurile decisive din Grupa B a Cupei României să se joace în noctură.
ARADON Sport local
Sportivii de la CSŞ Gloria Arad au impresionat la „Sprint with the Stars”, iar David Popovici a fost omul-spectacol.