Arad. Pe UTA o aşteaptă un meci dificil, sâmbătă, de la ora 11.00, în Maramureş, elevii lui Adrian Falub urmând să întâlnească FC Baia Mare.
ARAD. Nici bine nu a revenit, căci Weller s-a accidentat iar. Tehnicianul nu ştie când va putea trimite în teren un atacant adevărat.
ARAD - Până la urmă a fost remiză, dar arădenii puteau cîştiga dacă forţau mai mult în faţa unei echipe care a jucat doar jumătate de oră.
ARAD - Hiago e OK, Weller aşteaptă încă sosirea „cărţii verzi”, Marcelinho e pe punctul de a fi refuzat, iar Nazare a semnat cu „Bătrâna Doamnă”.
Arad. UTA s-a înţeles cu Hiago şi nu ştie dacă îl va legitima şi pe Weller. Când revine după accidentare Marcelinho?
Mapamond
SUA. Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacționat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro rețelei de social media, informează DPA.
Mapamond
Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi „ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, în timpul unui miting desfășurat la Kecskemet (centru), transmite MTI.
1
Local
Doi arădeni care manifestau un comportament suspect au fost abordați de jandarmi, care au găsit substanțe interzise asupra lor.
Mapamond
Șase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene să propună o relaxare a normelor comunitare privind emisiile vehiculelor, în ideea de a opri o interdicție de facto a motoarelor cu ardere internă, planificată să intre în vigoare la mijlocul următorului deceniu, transmite Bloomberg.
Mapamond
Statele Unite își vor reafirma dominația în emisfera vestică, își vor consolida forța militară în Indo-Pacific și, eventual, își vor reevalua relația cu Europa, a declarat vineri președintele Donald Trump într-un document strategic amplu care urmărește să redefinească rolul țării sale în lume, scrie Reuters, într-un amplu comentariu pe marginea acestei strategii.
2
Local
Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție, contactându-și soția, a fost plasat în arest preventiv.
Mapamond
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, într-un atac atribuit Rusiei de către Ucraina, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează Reuters.
1