Furtuna şi-a intrat şi ea în rol la referendum, la Zădăreni şi Cruceni. Cele două localităţi au rămas fără curent în jurul orei 20.30 şi, ca atare, votarea a fost suspendată.
ARAD. Biroul Electoral Judeţean a fost sesizat telefonic de faptul că primăriţa de la Zădăreni stă în secţia de votare şi urmăreşte oamenii care votează. Când i s-a atras atenţia că este ilegal, a spus că preşedintele secţiei de votare i-a spus că este dreptul ei.
ZADARENI. Prins în lupta politică drumul dintre Arad şi Secusigiu a rămas şifonat. Foarte şifonat. Cel puţin pentru moment.
ZĂDĂRENI. Centrul Creștin „Râul Trezirii” organizează la sfârșitul acestei săptămâni, la Zădăreni, acțiunea creștină „Cortul Întâlnirii”.
ZĂDĂRENI. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei Seviciu în mijlocul credincioşilor din Zădăreni.
Local
Meteorologii avertizează asupra unui posibil episod violent cu grindină și vijelii. Evoluția exactă a fenomenelor depinde de viteza de deplasare și organizarea sistemului convectiv.
Local
IPJ Arad a început o serie de controale care vizează respectarea legislației de către posesorii de motociclete.
4
Ştiri sportive
Perechea română Sorana Cîrstea/Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după 6-4, 6-4 cu italiencele Tyra Caterina Grant/Jennifer Ruggeri.
Mapamond
Ministrul adjunct de externe, Kazem Gharibabadi, a avertizat duminica aceasta cu un „răspuns decisiv şi imediat” al armatei în cazul unei desfăşurări de forţe franceze şi britanice în Strâmtoarea Ormuz, după anunţul făcut de Paris şi Londra privind trimiterea unor nave militare în regiune, relatează France Presse.
1
Mapamond
SUA au nevoie doar de încă „două săptămâni suplimentar” pentru a-și atinge toate țintele în Iran, a asigurat președintele american Donald Trump într-un interviu înregistrat anterior săptămâna aceasta și difuzat duminică, relatează AFP.
2
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-05-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Kremlinul se aşteaptă la reluarea rapidă a eforturilor de mediere ale SUA pentru încheierea războiului în Ucraina, după actualul armistiţiu de trei zile, a declarat duminică la televiziunea de stat Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin responsabil cu negocierile, relatează dpa.
1
România
Președintele Nicușor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, la care vor fi prezenți secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinți, miniștri.