Cu toate că zăpada căzută nu a fost foarte multă, autorităţile au reuşit să treacă testul primei ninsori.
ARAD. Prima ninsoare mai serioasă a început azi noapte în Arad, iar de dimineaţă întreg oraşul şi judeţul erau cuprinse de un val alb de zăpadă. Dacă pe de o parte cei mici se bucură de zăpadă şi de bucuriile iernii, pe de altă parte zapadă a devenit un coşmar pentru şoferi.
Va invitam sa urmariti un material video venit de la vecinii rusi. Avand in vedere titlul pus, probabil va dati seama ce veti vedea.
ARAD. Filiala judeţeană de Cruce Roşie, împreună cu voluntarii săi, au realizat acţiuni proprii de strângere alimente şi bani pentru sinistraţii înzăpeziţi. Astfel, în perioada 11-22februarie s-au strâns 11.025 kg alimente în punctele de colectă din magazinele Kaufland, Real, Metro, Carrefour şi Bila.
Incet, incet scapam de zapada dar dam de altceva. Dam de celebrele gropi romanesti care vor sa ne ofere senzatia ca facem off-road.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).