ŞIMAND. Provocare fotbalistică: turneu de 24 ore la Şimand. Pot participa pasionaţi ai sportului rege cu vârsta între 14 şi 80 ani.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia agenţilor economici că prima şi a doua zi de Rusalii (8 și 9 iunie) sunt decretate prin lege ca zile libere. „În cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 lei”, informează inspectorul şef al ITM Arad, Valentin Vanci.
ARAD. Evenimentul cultural cel mai important al lunii iunie a ajuns la start. Zilele Culturii Austriece la Arad îşi deschid porţile luni, 2 iunie, începând cu ora 17:00, la Consiliul Judeţean Arad.
ARAD. Sărbătoarea științei și cercetării „Zilele Academice Arădene”,organizată de Universitatea de Veste „Vasile Goldiș” din Arad, a început pentru Facultatea de Științe Juridice deja cu câteva zile înainte de deschiderea oficială a manifestărilor din ziua de 16 mai 2014, cu Ziua Facultății de Științe Juridice.
PECICA. În perioada 6 - 11 mai, Pecica sărbătoreşte zece ani de când a fost ridicat la rangul de oraş, în aprilie 2004.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
2