ARAD. Polițiștii caută un bărbat în vârstă de 30 de ani care a fost dat dispărut de la domiciliu.
Un bărbat a fost grav rănit după ce microbuzul pe care-l conducea a lovit un autoturism VW, iar apoi s-a rostogolit într-un șant de pe marginea șoselei.
Poliţiştii au descoperit pe DN 79, un autobuz care transporta preşcolari fără a deţine licenţă de transport şi având numerele expirate.
Peste 75.000 de ţigarete de contrabandă au fost găsite în urma unor percheziţii domiciliare, efectuate astăzi de poliţişti, pe raza judeţului Arad. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti şi o femeie este cercetată în stare de libertate pentru contrabandă.
Zimand Cuz.Preotul dintr-o localitate arădeană a reuşit să reînfiinţeze şcoala primară după ce autorităţile au închis-o.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.