ARAD. Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au fost alături de copii şi în acest an, de ziua lor.
Senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară, este de părere că Ziua copilului din acest an va fi sărbătorită astăzi cu sacrificii în România, pentru că cei mici nu se hrănesc şi nu se îmbracă în declaraţii politice ale Guvernului şi nici cu vestea bună că am ieşit din recesiune.
ARAD. Cei mici vor fi sărbătoriţi cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, miercuri, 1 iunie, începând cu ora 10:00 în Parcul Copiilor din Arad. Evenimentul intitulat „Festivalul Copiilor”, include, spectacole, concursuri şi jocuri distractive, la care organizatorii au invitat copii de toate vârstele.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 30 mai - 3 iunie, o serie de manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.
ARAD. Poliţiştii arădeni se pregătesc şi în acest an să ofere surprize copiilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.