România
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3%, în luna iulie, de la un nivel de 2,9% în luna iunie, iar România este, din nou, țara cu cea mai ridicată valoare a acestui indicator, cu un avans anual al prețurilor de 8,2%, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a transmis o adresă cu privire la numirea prin detașare în interesul învățământului a celor care își doresc să ocupe funcții de directori și directori adjuncți în instituțiile de învățământ din județ.
Advertorial
Un weekend în Bucovina poate include multe locuri, iar alegerea mașinii merită făcută în funcție de traseu. Din Suceava poți ajunge ușor la Gura Humorului și Voroneț, poți continua spre Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei sau poți vizita mănăstirile și localitățile din zonă. Distanțele, numărul de pasageri și bagajele sunt principalele criterii de care merită să ții cont.