ARAD. A doua ediţie a acţiunii “Ziua familiei” se va desfăşura vineri, 15 mai, începând cu ora 15.00, în Parcul Aventura Voincilor (lângă biserica Maranata), organizatorii evenimentului fiind Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Arad.
„Open Doors Day – Ziua porţilor deschise la instituţiile europene din Bruxelles” a luat sfârșit.
„Ziua Tinmeretului”: Grozavă, remarcabilă (tare - în limbaj adolescentin!) din multe puncte de vedere.
ARAD. Un concert special sâmbătă seara, de la orele 19.00, la Palatul Cultural.
ARAD. Luni, între orele 12.00 şi 18.00 consilierii şcolari ai Centrului județean de Resurse şi Asistență Educațională vor fi prezenți în sala festivă a Liceului de Arte din Arad.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.