Casa de productii United Artists a anuntat marti (8 aprilie) ca a amanat data premierei filmului “Valkyrie”, in care Tom Cruise interpreteaza rolul unui offiter german din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, de pe 3 octombrie, pe 13 februarie, cand in SUA se serbeaza Ziua Presedintelui.
Dacă vă era dor cumva de Keanu Reeves, vă dăm o veste dintre cele mai bune.
Hilary Duff filmează în acest moment pentru filmul War.INC de Josh Seftel. Ea interpretează rolul unui pop-star rus, spioană.
Două luni de zile. Atât mai au de aşteptat fanii "Indiana Jones" pentru a vedea al patrulea film din serie, în care Harrison Ford arată că, la 65 de ani, încă mai poate.
La 46 de ani, Jim Carrey luptă de zor cu depresia. Şi chiar dacă medicamentele nu ajută întotdeauna, celebrul actor canadian se simte mult mai bine de când a fost tratat de...un elefănţel.
Sunt oameni care pleacă din viaţă când mai au multe de spus. Este şi cazul regizorului, scenaristului şi dramaturgului britanic, Anthony Minghella.
Ultima carte din seria Harry Potter va fi subiectul a două filme, anunţă Los Angeles Times.
Fosta prinţesă pop Britney Spears şi actriţa Lindsay Lohan vor apărea împreună într-un film, anunţă marieclaire.co.uk.
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
1
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3
Advertorial
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Local
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.