Ea a ieşit în evidenţă nu numai prin rolul interpretat în serial, ci şi prin umorul ei în viaţa de zi cu zi. În top urmează actriţa de culoare Tichina Arnold, interpreta personajului Rochelle din serialul Everybody Hates Chris.
Colegii ei de platou au declarat că vedeta îi face tot timpul să râdă, atât în pauzele de filmare, cât şi în timpul scenelor.
Leah Remini, protagonista serialului Trăsniţii din Queens, a câştigat simpatia publicului prin naturaleţea de care dă dovadă, ocupând locul al treilea în clasamentul realizat de publicaţia Ladies Home Journal.
Lauren Graham, interpreta personajului Lorelei din serialul Fetele Gilmore, a contribuit la popularitatea serialului prin simţul ei foarte dezvoltat al umorului, reuşind să improvizeze replici haioase în fiecare episod.
Cristina Puşcaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!