Consilierii locali municipali au adoptat, în ședința de săptămâna trecută, o hotărâre privind reglementarea juridică a unor terenuri aparţinând Liceului de Arte „Sabin Drăgoi”. Era un demers absolut necesar pentru înscrierea în Cartea Funciară a imobilului în care funcţionează unitatea de învăţământ. Practic, aleșii au aprobat alipirea a unsprezece parcele de teren în suprafaţă totală de 4.462 mp (proprietatea publică a Municipiului Arad înscrise în Cartea Funciară), conform documentaţiei cadastrale întocmite de către o persoană autorizată să execute lucrări cadastrale.
În acest context, viceprimarul Levente Bognar a intervenit pentru a exprima preocuparea Municipalității pentru extinderea curții și a spațiului verde alocat Liceului de Arte din Arad. „Am constatat că suprafața alocată pentru liceu – respectiv curte, spații verzi – este foarte mică. Totodată, mergând pe exemplul altor licee din țară, am constatat că sunt licee de artă care au și săli de concerte. Dacă gândim în perspectivă o dezvoltare în ceea ce privește accentul pe cultură în municipiul Arad, trebuie să găsim soluții pentru a aloca un teren mai mare, spațiu verde pentru creație, unde s-ar putea expune lucrările elevilor. Trebuie să ne gândim să identificăm soluții pentru extinderea spațiului Liceului de Arte Sabin Drăgoi. Și, dacă nu putem construi o sală de concerte, ne gândim la posibilitatea ca elevii liceului să țină concerte în sala Casei de Cultură a Sindicatelor” – a explicat Levente Bognar.
Curte mai mare și sală de concerte pentru Liceul de Arte din Arad
Curte mai mare și sală de concerte pentru Liceul de Arte din Arad
Chiar dacă deocamdată sunt la stadiul de... vis, Municipalitatea, prin vocea viceprimarului Levente Bognar, se gândește la identificarea unor soluții pentru aceste proiecte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!