aradon.ro Web analytics


PALERMO. Tehnicianul Delio Rossi a semnat un contract cu
formaţia Palermo până la
sfârşitul sezonului 2010 după ce luni
dimineaţă Walter Zenga a fost destituit de pe
banca tehnică, informează site-ul oficial al
grupării italiene pentru care evoluează şi
fundaşii români Dorin Goian şi Cristian
Melinte.
Internaţionalul francez Thierry Henry a declarat,
ieri, pentru cotianul L Equipe, că s-a simţit
abandonat după meciul cu Irlanda, la care a comis un
henţ înaintea golului ce a adus calificarea
Franţei la Cupa Mondială, dar a precizat că
nu se va retrage din echipa naţională.
Antrenorul lui Manchester City, Mark Hughes, a afirmat
că atacantul brazilian Robinho nu va fi cumpărat
din luna ianuarie de către FC Barcelona, indiferent de
oferte.
Tehnicianul Berti Vogts va fi selecţionerul echipei
naţionale a Azerbaidjanului şi în
următorii doi ani, după ce federaţia a decis
să prelungească înţelegerea cu fostul
internaţional german.
PRAGA. Fostul internaţional ceh al echipei Slavia
Praga, Vladimir Smicer, în vârstă de 36 de
ani, a anunţat că se retrage din activitate, din
cauza accidentărilor repetate.
Un coechipier al lui Mirel Rădoi de la Al-Hilal, Nawaf
Al Abed, a înscris cel mai rapid gol din istoria
fotbalului mondial în partida din week-end, cu
Al-Shoalah, după numai două secunde de joc.
Antrenorul lui Real Madrid, Manuel Pellegrini, a afirmat
că Guti va fi rechemat la prima echipă atunci
când conducerea tehnică va considera că el
este pregătit pentru acest lucru, informează
site-ul oficial al formaţiei spaniole.
LONDRA. Steven Gerrard, care acuză probleme la
muşchii adductori, şi Michael Owen nu
figurează pe lista celor 24 de jucători dată
publicităţii duminică de selecţionerul
echipei de fotbal a Angliei, Fabio Capello, pentru meciul
amical de sâmbăta viitoare cu Brazilia,
programat la Doha în Qatar.
STOCKHOLM. Recent încununată cu titlul de
campioană a Suediei, echipa de fotbal AIK Stockholm a
reuşit sâmbătă primul event din
istoria clubului, învingând-o cu 2-0 pe IFK
Goteborg în finala Cupei, prin golurile semnate de
Obolo (72) şi Flavio (90).
ZARAGOZA. Atacantul formaţiei Real Zaragoza, Alex
Sanchez, care s-a născut fără palma
dreaptă, a debutat, duminică seară, în
Primera Division, în jocul pe care gruparea sa l-a
pierdut în faţa Valenciei, scor 1-3, el devenind
primul fotbalist cu handicap care joacă în prima
ligă iberică.

Local

Proiectoarele de pe podul hobanat au fost vandalizate
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite. 2

Mapamond

SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.

Mapamond

Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina „este deja o altă țară” față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 1

Local

„Regina și marea”, miercuri seara, la Cinema „Arta”
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.

Local

Ucrainenii anunță: Lucrările la Expresul Arad-Oradea încep în martie
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară. 2

Local

Modernizarea Municipalului intră în etapa a doua
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.

Local

43 de arme deținute ilegal, descoperite în urma perchezițiilor de vineri
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare. 1

Local

Cămătărie și șantaj la Arad: Împrumut de 156.000 de euro, dobânzi de 482.000 de euro.
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție. 5

România

Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.