Cel mai important jucător al Barcelonei, Lionel Messi, a declarat că nu ia în calcul o eventuală ofertă de la rivala de-o viaţă Real Madrid, în cazul în care va fi sunat de Florentino Perez.
Oficialii clubului Inter Milano doresc să-l achiziţioneze pe mijlocaşul brazilian Felipe Melo, iar conducătorii grupării AC Fiorentina au cerut în schimbul acestuia 20 de milioane de euro şi pe fundaşul Cristian Chivu.
ISTANBUL - Antrenorul român al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că formaţia pe care o pregăteşte poate învinge orice grupare, deci şi pe adversara din finala Cupei UEFA, Werder Bremen, după ce a trecut în această competiţie de ŢSKA Moscova, Tottenham, Marseille şi Dinamo Kiev.
Staff-ul medical al lui FC Barcelona a anunţat, ieri, că atât Andres Iniesta, cât şi Thierry Henry vor fi apţi de joc pentru partida cu Manchester United, din finala Ligii Campionilor, programată, miercuri, 27 mai, la Roma.
Fostul internaţional olandez Ronald Koeman a semnat un contract valabil pentru doi ani cu echipa campioană a Olandei, AZ Alkmaar, fiind înlocuitorul lui Van Gaal.
Antrenorul român al formaţiei Standard Liege, Ladislau Boloni, a fost desemnat duminică seară cel mai bun antrenor al sezonului în Belgia, în cadrul Galei Fotbaliştilor Profesionişti, ce a avut loc la Lint.
MANCHESTER. Componenţii echipei Manchester United, câştigătoarea campionatului Angliei, şi-au sărbătorit această performanţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un restaurant italian din oraş, unde au luat cu ei şi trofeul Premier League, informează Daily Mirror.
BRAŞOV - Tehnicianul Marius Lăcătuş, care a demisionat, duminică, din funcţia de antrenor principal al echipei Steaua, a declarat că deocamdată vrea să meargă în vacanţă, dar nu ar refuza, la întoarcere, o ofertă de la FC Braşov.
Conducerea clubului Juventus Torino a decis, ieri, să renunţe la serviciile antrenorului Claudio Ranieri, care va fi înlocuit până la finalul sezonului de Ciro Ferrara.
Ricardo Kaka, vedeta lui AC Milan şi
câştigătorul „Balonului de Aur”
în 2007, ar putea ajunge, conform presei iberice, din
sezonul viitor la Real Madrid.
câştigătorul „Balonului de Aur”
în 2007, ar putea ajunge, conform presei iberice, din
sezonul viitor la Real Madrid.
Mapamond
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
5
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Mapamond
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE.
1
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5