aradon.ro Web analytics


BUCUREŞTI - Mesajul unui presupus suporter clujean care instiga la asasinarea lui Gigi Becali contra sumei de 50.000 de dolari, postat pe internet în luna martie 2008, este unul dintre motivele invocate de avocata Alina Ciul, în cererea de strămutare a dosarului „valiza”, de la Curtea de Apel Cluj.

MADRID. Mijlocaşul brazilian al echipei AC Milan, Kaka, nu a vrut să se transfere, în această iarnă, la Manchester City, deoarece îşi doreşte să evolueze la Real Madrid din sezonul viitor, potrivit declaraţiilor mijlocaşului David Beckham.
BUCUREŞTI - Portarul echipei Dinamo, Bogdan Lobonţ, se află în atenţia clubului Getafe, unde este legitimat şi fundaşul Cosmin Contra, care oferă un milion şi jumătate de euro.
Liverpool şi Everton au încheiat la egalitate, scor 1-1, în urma golurilor lui Gerrard, 68, şi Cahill, 87, Man United fiind lideră în Premier League.
BRAŞOV - Portarul Dănuţ Coman, care a semnat înainte de Crăciun un contract valabil patru sezoane şi jumătate cu FC Braşov, a revenit în ţară după tratamentul efectuat la clinica Isokinetic de la Bologna şi a efectuat, ieri, primul antrenament alături de noii săi colegi.
MOSCOVA - Cotidianul Sport a scris că fundaşul stelist Dorin Goian ar putea ajunge la Spartak Moscova, după ce gruparea rusă a înaintat o ofertă pentru acesta.
21 de ani de glorie pentru italianul Buffon. Portarul echipei Juventus Torino, Gianluigi Buffon, a fost desemnat cel mai bun goal-keeper din ultimii 21 de ani de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, se arată într-un clasament publicat ieri pe site-ul oficial al IFFHS.
LONDRA - Antrenorul lui Chelsea, Luiz Felipe Scolari, admite că formaţia sa ar putea să îl vândă pe Didier Drogba, atacantul apărând tot mai rar pe teren.
BOLTON - Manchester United s-a impus în deplasarea de la Bolton cu 1-0, golul victoriei fiind înscris de Berbatov în minutul 90, după o fază superbă marca Tevez.

Advertorial

Tot mai multe cazuri de diabet în Bihor. Ce împiedică pacienții să ajungă la medic? Probleme și soluții dezbătute la Oradea
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.

ARADON Sport local

Şoimii Şimand, eşec dramatic la ultima fază
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.

Mapamond

Bulgaria: Două accidente auto în lanț. Sunt cel puțin 10 morți
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.

Local

UVVG aduce Aradul în circuitul dezbaterilor juridice europene
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.

UT Arad

UTA pierde, dar rămâne pe locul 10

Local

Tată și fiu, cercetați pentru camătă, abuz de încredere și furt 
Un arădean de 64 de ani a împrumutat 2.300 de euro de la doi bărbați, tată și fiu, acceptând să plătească o dobândă lunară de 500 de euro. Deși a achitat dobânda, a rămas fără autoturismul BMW pe care îl lăsase drept garanție.

Mapamond

Rusia susţine că a lovit două nave de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters. 1

Local

Proiectoarele de pe podul hobanat au fost vandalizate
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite. 8

Mapamond

SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.