MODELU - În urma unei şedinţe, conducerea clubului Prefab Modelu a decis să desfiinţeze echipa şi să o retragă din Seria I a Liga a II-a. Jucătorii au predat echipamentele şi, fiind liberi de contract, vor începe să-şi caute alte echipe, la fel cum au făcut cei de la Forex Braşov.
BUCURESTI - Portarul Dănuţ Coman a declarat, marţi, că FC Rapid nu se va desfiinţa în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă în ultima perioadă şi este convins că se va găsi un investor capabil care să susţină gruparea giuleşteană.
BUCURESTI - Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, că gruparea Rapid ar putea fi retrogradată în al doilea eşalon, în cazul în care clubul giuleştean ar ajunge într-o situaţie falimentară, ca urmare a neînţelegerilor dintre cei doi acţionari, George Copos şi Fathi Taher.
BUCURESTI - Întreg Consiliul de Administraţie de la Rapid a demisionat, din cauza problemelor financiare.
BUCURESTI - Ieri s-au disputat primele două meciuri din cadrul optimilor de finală a Cupei României la fotbal. Iată rezultatele înregistrate.
BUCURESTI - Atacantul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Alexandru Piţurcă, a fost convocat, marţi, în lotul lărgit al naţionalei României, de către tatăl său, selecţionerul Victor Piţurcă.
BUCURESTI - Directorul general adjunct FC Rapid, Nicolae Manea, a spus că el nu va pleca de la gruparea „alb-vişinie” chiar dacă echipa va ajunge în Liga III.
BUCURESTI - Principalul finanţator s-a ferit să vorbească despre criza de la nivelul clubului giuleştean.
MADRID - Higuain şi Eto o au marcat câte patru goluri pentru Real Madrid şi Barca!
SIENA - Atacantul brazilian Ronaldo, liber de contract din luna iulie după despărţirea de AC Milan, a respins varianta de a juca în Serie A, la Siena, echipă care a fost dispusă să îi ofere un angajament în urma căruia acesta ar fi putut câştiga 100.000 de euro pentru fiecare reuşită.
Local
Prefectul Mihai Pașca a cerut Primăriei Arad să anuleze o licitație pentru concesionarea unui teren din domeniul public, legat de realizarea unui hipermarket pe parcelele învecinate, și Consiliului Local Municipal să revoce hotărârea care stă la baza procedurii. Prefectul anunță că, dacă măsurile nu vor fi luate până la finalul zilei de miercuri, va sesiza Tribunalul Arad.
România
Concursul separat de admitere la liceu, prevăzut să poată fi organizat din 2027 pentru cel mult 50% dintre locurile unui liceu, ar putea fi amânat. Astăzi, 19 august, au fost depuse în Parlament două proiecte de lege care propun prorogarea termenului de aplicare: unul, inițiat de deputata PNL Raluca Turcan, prevede o amânare de patru ani, iar celălalt, depus de deputatul PSD Mihai Ghigiu, propune doi ani.
România
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3%, în luna iulie, de la un nivel de 2,9% în luna iunie, iar România este, din nou, țara cu cea mai ridicată valoare a acestui indicator, cu un avans anual al prețurilor de 8,2%, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a transmis o adresă cu privire la numirea prin detașare în interesul învățământului a celor care își doresc să ocupe funcții de directori și directori adjuncți în instituțiile de învățământ din județ.
Advertorial
Un weekend în Bucovina poate include multe locuri, iar alegerea mașinii merită făcută în funcție de traseu. Din Suceava poți ajunge ușor la Gura Humorului și Voroneț, poți continua spre Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei sau poți vizita mănăstirile și localitățile din zonă. Distanțele, numărul de pasageri și bagajele sunt principalele criterii de care merită să ții cont.
Local
Președintele USR Arad, Adrian Wiener, spune că decizia CCR referitoare la integritate este o lovitură pentru democrație.
1