aradon.ro Web analytics


Cotidianul L Equipe a notat, duminică, după tragerea la sorţi a preliminariilor CE-2012, că Franţa „a nimerit bine” în grupă, urmând să întâlnească România, una din cele mai slabe echipe din urna a doua, dar care le-a pus probleme francezilor anterior.

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat duminică, după tragerea la sorți a preliminariilor CE 2012, că Franța va fi principala adversară a echipei României și care are prima șansă la locul întâi.

Antrenorul echipei Inter Milano, Jose Mourinho, a primit, joi, o amendă de 13.000 de euro din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal.

Palermo. Fundaşul român al US Palermo, Dorin Goian, a declarat, într-un interviu acordat Giornale di Sicilia, că vrea să rămână la echipa siciliană pentru a se lupta pentru un loc de titular, nedorind să fie împrumutat la o altă formaţie.

Barcelona. Un hacker a fost la un pas să-l uşureze pe atacantul brazilian al lui Milan de o sumă importantă. Hacker-ul a reuşit să spargă adresa de e-mail a Miguelinei De Assis, mamei fotbalistului, şi a pus mâna pe informaţii bancare legate de conturile lui Ronaldinho.

Londra. Clubul englez West Ham United, care se confruntă cu greutăţi financiare, a anunţat că este în căutare de investitori capabili să contribuie cu până la 40 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 46 milioane de euro.

Charleroi. Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a declarat, după meciul câştigat, joi, de formţia sa, scor 3-2, cu Charleroi, că este mulţumit de rezultat, dar nu este satisfăcut de jocul practicat de elevii săi în acest joc.

Mapamond

Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reţinut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informaţii din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI.

UT Arad

Academia UTA, fără sincope!
Trei victorii și o remiză au adunat juniorii „alb-roșii”. Toate importante și în deplasare.

Local

Bogdan Pește, campion la judo pentru al șaselea an consecutiv
Cunoscut pentru performanțele sale în judo, pompierul arădean Bogdan Pește a obținut o nouă medalie de aur la Cupa Internațională „Constantin Ali Bogdan”. Este al șaselea an consecutiv în care urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

ARADON Sport local

Abonată la primul loc pe tatami
BUZIAŞ. Nicio competiţie fără medalie pentru Maria Kunszabo, mezina unei familii care a scris pagini de istorie pentru judo-ul arădean şi românesc.

Advertorial

Tesla din SUA: ce verifici la baterie înainte de licitație
O Tesla din SUA cumpărată la licitație poate fi o alegere rațională, dar bateria rămâne componenta care decide dacă mașina electrică își merită banii. La un lot de pe Copart sau IAAI nu poți porni motorul și nu poți face un test de drum, așa că verificarea începe înainte de licitație, din documentele și fotografiile publicate.

ARADON Sport local

„VI-FE” este de neoprit! Ultima victimă, Socodor
FELNAC. Liderul „la zi” din Liga a IV-a nu glumește deloc. După câteva meciuri în care a revenit spectaculos, pe final, acum a venit rândul unei victorii la scor de forfait, în chiar prima etapă a returului.

ARADON Sport local

Pe salteaua a două competiţii internaţionale
MOHOL-TRIKALA. Luptătorii de la CSŞ Gloria Arad, coordonaţi de profesorii Răzvan Codrean, Ovidiu Burghelea și Ioan Coste, au participat la două competiții internaționale desfășurate în Serbia și Grecia, obținând rezultate frumoase și acumulând experiență valoroasă.

România

A murit compozitorul Florian Lungu
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

Local

Inovație în educație: „Jazz up your lessons!”
A fost a treia ediție a Conferinței Internaționale de Limba engleză „Jazz up your lessons! Metode de predare inovative a Limbii engleze”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.