Consilierii din Opoziţie au votat împotrivă sau s-au abţinut la trei proiecte de hotărâre care au vizat respectiva investiţie. Au votat împotriva aprobării cuantumului cotizaţiei CJA către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care se ocupă de administrarea proiectului, au votat împotriva transmiterii depozitelor neconforme de la CJA către primăriile din judeţ şi s-au abţinut în momentul în care s-a votat ca ADI să gestioneze staţiile de transfer, sortare şi compostare a deşeurilor, dar şi transportul gunoaielor. Aleşii au susţinut că nu au primit informaţii suficiente referitoare la proiectele de hotărâre, dar şi că nu vor să voteze pentru că master planul nu este finalizat încă. Totuşi, reprezentanţii CJA au explicat pe înţelesul fiecăruia faptul că, prin aceste proiecte, se bifează doar aplicarea legii. Într-un final, proiectele au fost adoptate cu majoritate simplă.
Gunoiul a provocat scandal în Consiliul Judeţean
Gunoiul a provocat scandal în Consiliul Judeţean
Master planul de gestionare a deşeurilor din judeţul Arad, un proiect european de peste 120 de milioane de lei, care trebuie să fie gata până la mijlocul acestei luni, a provocat contre în şedinţa Consiliului Judeţean Arad care a avut loc joi, 31 martie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!