aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Mapamond
2 februarie - Ziua ursului și Ziua marmotei, în tradițiile populare

2 februarie - Ziua ursului și Ziua marmotei, în tradițiile populare

la 2 February 2025 15:54 Reactualizat la: 4 February 2025 00:22

2 februarie - Ziua ursului și Ziua marmotei, în tradițiile populare

Foto: EPA-EFE/Peter Klaunzer
2 February 2025 15:54 Reactualizat la: 4 February 2025 00:22
La 2 februarie este sărbătorită în România și de către alte popoare europene Ziua ursului, și în aceeași zi, în mai multe zone din Statele Unite ale Americii și Canada, este sărbătorită Ziua marmotei. Ambele evenimente au în comun elementul de predicție a vremii pentru următoarea perioadă.
La 2 februarie este sărbătorită în România și de către alte popoare europene Ziua ursului, și în aceeași zi, în mai multe zone din Statele Unite ale Americii și Canada, este sărbătorită Ziua marmotei. Ambele evenimente au în comun elementul de predicție a vremii pentru următoarea perioadă.

Trimite articolul

X

Ursul a avut un rol calendaristic deosebit la populațiile nordice care l-au asimilat cu Luna, deoarece dispare odată cu sosirea iernii și reapare primăvara, se arată în lucrarea ‘Sărbători și obiceiuri românești’, autor Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002). ‘Schimbarea anotimpurilor indicată de urs prin dispariție iarna și apariție bruscă primăvara a reprezentat probabil motivul pentru care acesta se numără printre animalele-oracol, de prevedere și orientare în timp’, conform lucrării menționate.

De Ziua ursului, la Stretenie și de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în calendarul creștin, se spune că ursul iese din bârlog și își privește umbra. Conform tradiției, el își privește umbra în zăpadă. Dacă este frig sau ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare și își vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile. Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârșitul iernii, așa cum și Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii.

Ursul a intrat în mitologia popoarelor încă din paleolitic. La vechii greci, ursul era asociat oarecum cu zeița Artemis, divinitate a lunii și vegetației, vestalele ei fiind îmbrăcate cu blană de urs. Nimfa Calisto și fiul ei au fost transformați de Hera în constelațiile ursului, respectiv Ursa Mare și Ursa Mică. La celți, ursul era simbolul și emblema clasei războinicilor. Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) – considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor – ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă ”piele de urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.

Conform legendelor populare, Moș Martin ar fi fost, în vremuri imemoriale, un om obișnuit, morar sau păstor în satul său, indică lucrarea ‘Sărbători și obiceiuri românești’ (Ion Ghinoiu, Editura Elion, 2002). Ziua ursului, cunoscută și ca Martinul cel Mare, este la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sân-Martinii. În credința populară, puterea acestui animal este transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, prin îndeplinirea a diferite obiceiuri și practici magice.

Grădina Zoologică din Târgu Mureș a organizat, între 1 și 4 februarie 2024, evenimentul intitulat ‘Zilele Ursului’, menit să aducă în prim-plan tradițiile legate de urs. În ziua de 2 februarie 2024 cei opt urși bruni de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș nu și-au văzut umbra după ce au ieșit din bârlog, semn că, potrivit tradiției populare, primăvara este aproape.

Ziua Marmotei a evoluat de la un ritual străvechi adus în Statele Unite ale Americii de imigranții germani care s-au stabilit în statul Pennsylvania de astăzi. Potrivit legendei, dacă animalul își vede umbra, atunci iarna va mai dura încă șase săptămâni, iar dacă nu, atunci primăvara din acel an va fi una timpurie.

În prezent, în SUA, cea mai celebră marmotă care prezice vremea este Phil, din Pennsylvania, dar, tot în SUA, există marmote care fac previziuni meteorologice și în Ohio, Carolina de Nord, New York, Georgia, Tennessee, Wisconsin, Illinois, Maryland, Virginia de Vest și Michigan. Și în mai multe provincii din Canada sunt desemnate marmote care fac predicții asemănătoare.

Sărbătorirea Întâmpinării Domnului (Candlemas) a apărut în creștinism drept ziua în care credincioșii merg cu lumânări la biserică pentru binecuvântare, pe care apoi le duc acasă pentru a le proteja locuința în restul iernii. Credința populară ce implică și prezența unui animal în tradiții ar fi apărut în Germania, amintește site-ul www.timeanddate.com. Potrivit folclorului german, dacă bursucul (sau ariciul, conform altor surse) își vede umbra în ziua de Candlemas va urma o ‘a doua iarnă sau încă șase săptămâni de vreme rea’. Germanii ar fi dus această tradiție în Statele Unite ale Americii, în regiunea de astăzi Germany din Pennsylvania. Cum acolo nu trăiau bursuci, a fost ales un alt animal care hibernează. Astfel, s-a ajuns la Ziua marmotei, conform site-ului www.groundhog.org.

Prima celebrare oficială a Zilei Marmotei (Groundhog Day) a avut loc în 1886, în Punxsutawney (orășel din vestul statului Pennsylvania, SUA), Ziua marmotei rămânând consemnată în ziarul local. Cea mai faimoasă marmotă din lume, Phil, prezice când se va încheia iarna: în cazul în care nu își va vedea umbra, primăvara începe să se instaleze, spune tradiția.

Marmota, așteptată în fiecare an de sute de oameni pentru a afla previziunile meteorologice, se trezește în dimineața zilei de 2 februarie asaltată de camerele de luat vederi și de reflectoare, pe fondul uralelor și aplauzelor. Membrii unui grup care a jurat să susțină marea tradiție a Zilei marmotei, și care, cu această ocazie, poartă frac, cămăși albe, cu joben și papion, îl trezesc pe Phil și anunță predicția sa. Groundhog Club joacă un rol important în organizarea acestei zile, în timpul anului membrii clubului ocupându-se de îngrijirea marmotei.

Groundhog Day a devenit o sărbătoare populară în multe orașe din SUA. Manifestările ocazionate de această sărbătoare au luat amploare din 1966, când au început să fie transmise în direct la televiziune. Filmul ‘Groundhog Day’, din 1993, ce îl are ca protagonist pe actorul Bill Murray, a făcut orașul american Punxsutawney celebru în întreaga lume.

În dimineața zilei de 2 februarie 2024, celebra marmotă Punxsutawney Phil din Pennsylvania a ieșit din vizuina sa și nu și-a văzut umbra, semn că, potrivit legendei, primăvara urma să sosească mai devreme.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
2 februarie ,
marmota ,
traditii ,
urs ,
Ziua Marmotei ,
Ziua Ursului
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Dimitriu (USR): Președintele trebuia să consulte partidele înaintea desemnării unui nou premier, conform Constituției
    2
    Cod portocaliu de vijelii și grindină la Vinga, Secusigiu, Șagu și Șiștarovăț. S-a emis RO-Alert
    3
    Zelenski a discutat cu Vucic în prima sa vizită în Serbia, o țară aliată a Rusiei
    4
    Schimbare majoră în Rabla 2026: Statul ar urma să finanțeze doar mașini produse în Europa
    5
    MrBit devine sponsor principal la UTA
    6
    Cu o alcoolemie de 1,58, un șofer de 59 de ani a lovit o mașină parcată
    7
    Au sărbătorit o promovare incredibilă în Liga 4
    8
    Comunicat de presă
    9
    Compania de Apă, investiții de 60 de milioane în 2026
    10
    Acțiuni preventive de amploare în școlile din județ

    Mapamond

    Zelenski a discutat cu Vucic în prima sa vizită în Serbia, o țară aliată a Rusiei
    Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.

    Mapamond

    Iranul solicită SUA compensații pentru încălcarea memorandumului din iunie în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz
    Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.

    Mapamond

    Diplomația rusă susține că Ucraina și UE încearcă să atragă Georgia într-un nou război cu Moscova
    Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.

    Mapamond

    Drona prăbușită în Bulgaria este un aparat de zbor „utilizat pe scară largă” de armata ucraineană

    UT Arad

    Noul portar al echipei UTA, Marcio Rosa, la primele impresii după sosirea la Arad
    Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România. 1

    România

    MApN, despre drona explodată în Bulgaria: Radarele noastre nu au detectat niciun vehicul aerian
    Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.

    România

    O dronă a intrat din România în Bulgaria și a explodat la 100 de metri de graniță
    5

    Local

    „Noi” autobuze second-hand pentru CTP
    Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand. 2

    Local

    „Inteligența artificială și problema libertății umane”
    Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru. 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.