Autorităţile se tem, însă, că numărul celor care şi-au pierdut viaţa ar putea ajunge la 40.000. Sunt zone grav lovite de seism unde echipele de salvare nu au ajuns până acum.
Acolo unde a lovit dezastrul, mirosul de cadavre a devenit insuportabil. Nimeni nu ştie când vor fi scoase trupurile la suprafaţă, dacă vor mai fi scoase vreodată, mai ales că acum a început să plouă torenţial în unele localităţi. Cei care au supravieţuit dezastrului luptă acum să facă faţă traiului de după.
Sunt înfometaţi, însetaţi, dorm sub cerul liber la temperaturi sub zero grade Celsius şi sunt expuşi tot timpul pericolului de a se îmbolnăvi.
Seismul cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter a ucis 2.000 de oameni şi în India iar despre alţi 10.000 din Kashmirul Indian nu se ştie nimic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!