Această detecţie o devansează “cu aproximativ 200 de milioane de ani pe cea a unei găuri negre masive”, a declarat Jan Scholtz, astrofizician la Institutul de cosmologie Kavli din cadrul Universităţii Cambridge din Marea Britanie.

Ea “va alimenta o nouă generaţie de modele teoretice” pentru a explica un astfel de fenomen în Universul tânăr, în urmă cu peste 13 miliarde de ani, a adăugat acest coautor al studiului publicat în revista Nature.

Imaginaţi-vă un obiect cosmic cu o masă estimată a fi de 1,6 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. Invizibil, ca toate găurile negre, el absoarbe materia înconjurătoare, emiţând în acelaşi timp o cantitate fenomenală de lumină în jurul periferiei sale.

Acea lumină le-a permis astronomilor să detecteze galaxia în centrul căreia se ascundea gaura neagră, denumită GN-z11 atunci când a fost anunţată descoperirea ei în 2016 cu ajutorul telescopului spaţial Hubble.

GN-z11 era pe atunci galaxia cea mai veche, şi deci cea mai îndepărtată, observată de Hubble. Până la lansarea în 2022 a telescopului spaţial James Webb, care a permis detectarea găurii negre din GN-z11.

Această detecţie se adăugă altora realizate cu telescopul James Webb, care dezvăluie un Univers tânăr ce adăpostea obiecte cosmice mult mai luminoase decât se aşteptau astronomii.

Gaura neagră detectată de echipa internaţională coordonată de Universitatea Cambridge a fost datată la 430 de milioane de ani după Big Bang. Era perioada zorilor cosmici, când primele stele şi galaxii ieşeau din aşa-numita “epocă întunecată”.

Mai multe scenarii

Problema, pentru o gaură neagră de această mărime, este de a înţelege felul în care ea a putut să crească atât de repede. Acest lucru a necesitat, de obicei, perioade de timp de câteva sute de milioane de ani sau de câteva miliarde de ani pentru cele descoperite mai târziu.

Caracteristicile sale “sugerează o creştere mai rapidă şi mai precoce decât cele ale altor găuri negre cunoscute din epoci atât de îndepărtate”, a explicat Stephane Charlot, astrofizician la Institutul de astrofizică din Paris şi coautor al studiului.

Şi, în consecinţă, au existat “mecanisme de formare a găurilor negre în Universul tânăr care ar putea fi diferite de cele pe care le cunoaştem în Universul mai apropiat”, a adăugat el.

Dacă se respectă scenariile clasice, “Universul era pe atunci prea tânăr pentru a adăposti o gaură neagră atât de masivă, deci trebuie să avem în vedere alte modalităţi pentru a explica apariţia sa”, a declarat profesorul Roberto Maiolino, astrofizician la Universitatea Cambridge şi principalul autor al studiului, citat într-un comunicat.

Teoreticienii îşi imaginează că un astfel de obiect cosmic s-a născut “mare”, pornind de la explozia unei stele supermasive care a ajuns la sfârşitul vieţii sale sau dintr-o concentrare rapidă a unui nor dens de gaze, fără să mai treacă prin faza de formare a stelelor.

Odată născută, gaura neagră GN-z11 s-ar fi “îndopat” atunci cu gazele înconjurătoare şi a crescut cu rapiditate. I-a fost cu atât mai uşor să facă acest lucru cu cât “observaţiile par să indice o puternică densitate a acelui gaz”, a adăugat Stephane Charlot.

Studiul din revista Nature “nu elimină niciunul dintre aceste scenarii”, afirmă Jan Scholtz, care mizează pe capacităţile de observare ieşite din comun ale telescopului James Webb pentru a face lumină asupra acestui fenomen.

“Putem să ne aşteptăm să detectăm şi altele atunci când vom avea un număr mai mare de observaţii aprofundate pe porţiuni mai mari ale cerului”, speră acelaşi astrofizician.

Sursa: AGERPRES