Anuntul a fost postat astazi, iar doritorii sunt îndrumati sa-si depuna
candidatura la o adresa de mail. Potrivit unui ziar arab, Al Qaida are posturi
vacante în domeniul productiei video, al editarii, dar si de corespondenti
în zone unde are militanti – precum Irak, Palestina, Cecenia sau în
alte zone de conflict.
Global Islamic Media Front, o organizatie legata de Al Qaida, care functioneaza
pe internet, asteapta sa fie contactata de candidati din toata lumea. Sustinatorii
Al Qaida folosesc în mod frecvent internetul pentru a difuza comunicatele
gruparii, prin intermediul a zeci de site-uri si pagini web, pe care oricine
poate posta un mesaj.
Anuntul nu contine detalii despre salariile oferite, ci doar descierea posturilor
vacante. Se mai precizeaza ca orice musulman stie ca viata nu îi apartine,
atîta vreme cît apartine unei natiuni islamice, al carei sînge
a fost amestecat. Luna trecuta, s-a lansat tot pe internet Vocea Califatului,
un nou post arab de stiri.
Acesta si-a propus sa combata propaganda negativa la adresa Al Qaida, facuta
de mari posturi tv, precum Al Jazeera sau CNN. De altfel, Al Qaida foloseste
din ce în ce mai mult internetul pentru a atrage în rîndurile
sale si tineretul.
Sursa: realitatea.tv
Citiți principiile noastre de moderare aici!