Dacă unii preferă să-şi viziteze rudele sau să petreacă în familie, alţii ies la paradele organizate imediat după Revelion. Există însă şi excentrici care, la început de an, au vrut să-şi încerce rezistenţa în ape îngheţate. Este şi cazul unor locuitori din Berlin, care au făcut baie la copcă.
Gerul de afară şi temperatura foarte scăzută a apei nu i-a oprit pe membrii aşa numitului club al Focilor din Berlin să iasă la scăldat. Baia de pe 1 ianuarie a devenit o tradiţie pentru ei, indiferent de cît de frig este afară. ,,Focile sunt în general pensionari, care au găsit o soluţie ingenioasă pentru a fi cît mai mult timp împreună, dar şi pentru a se menţine în formă.
Este minunat, îţi pune sângele în mişcare. Este drăguţ să te trezeşti pe 1 ianuarie şi să priveşti cu încredere spre viitor, şi asta în fiecare an.
Fără să stea pe gânduri, înotătorii berlinezi s-au dezbrăcat în pielea goală şi au intrat în apele îngheţate… O binefacere pentru fizic, dar şi pentru psihic… spun ei!
Te trezeşte complet după mahmureala de revelion. Este revigorant şi te menţine în formă. Nu ne este frig, ba ne distrăm de minune.
,,Focile de la Berlin recunosc că este extraordinar să poţi să practici un sport extrem în mijlocul oraşului. În plus, baia la copcă i-a făcut să devină prieteni la catarmă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!