Erupții de plasmă care se acumulează unele peste altele, un vânt solar vizibil în cele mai subtile detalii: cele mai apropiate imagini ale Soarelui realizate vreodată sunt o adevărată mină de aur pentru oamenii de știință.

Realizate de sonda Parker în timpul unui survol la cea mai mică distanță de Soare din istorie, care a trecut prin coroană sau atmosfera solară, pe 24 decembrie 2024, aceste imagini, publicate săptămâna trecută de NASA, ar trebui să aprofundeze înțelegerea noastră asupra vremii spațiale și să ajute la o mai bună protejare a Pământului de amenințările solare.

‘Așteptăm acest moment de la sfârșitul anilor 1950’, a declarat pentru AFP Nour Rawafi, om de știință din cadrul misiunii Parker.

Alte sonde spațiale au studiat Soarele înaintea sondei Parker, dar de la o distanță mult mai mare.

Lansată în 2018, misiunea a fost numită în onoarea astrofizicianului american Eugene Parker, care a descris pentru prima dată fenomenul vânturilor solare – fluxuri continue de particule emanate de Soare – în 1958.

Sonda Parker a intrat recent pe orbita sa finală, ceea ce a adus-o la aproximativ 6,1 milioane de kilometri de suprafața Soarelui. Acest record de proximitate a fost atins pentru prima dată în Ajunul Crăciunului din 2024 și a fost repetat de două ori de atunci, în martie și iunie, într-un ciclu de 88 de zile.

Pentru a exprima mai bine magnitudinea acestei reușite, dacă distanța dintre Pământ și Soare ar fi de un kilometru, Parker a trecut la doar aproximativ 40 de metri de stea.

Camera unică a navei spațiale, WISPR (Wide-Field Imager for Parker Solar Probe), a surprins imagini în timp ce Parker explora stratul exterior al atmosferei Soarelui, numit coroană.

Editate într-un videoclip scurt de câteva secunde, aceste noi imagini dezvăluie pentru prima dată la rezoluție înaltă erupții de masă coronală (CME) – ploi imense de particule ionizate care joacă un rol în apariția fenomenelor meteorologice spațiale.

Aceste erupții sunt responsabile în special pentru spectaculoasele aurore boreale vizibile în mare parte a lumii în luna mai a anului trecut.

‘Avem mai multe CME suprapuse una peste alta, ceea ce le face atât de unice’, explică Nour Rawafi.

‘Este cu adevărat incredibil să vedem această dinamică la lucru.’

Un alt detaliu izbitor: vântul solar, vizibil în imagini ca un flux venind dinspre stânga, urmează o structură numită ‘foaie de curent heliosferic’ sau ‘foaie de curent interplanetar’ – o graniță invizibilă unde câmpul magnetic al Soarelui se deplasează de la nord la sud.

Acest lucru este crucial de studiat, deoarece joacă un rol cheie în propagarea erupțiilor solare și impactul lor potențial asupra Pământului.

Vremea spațială poate avea într-adevăr consecințe grave: poate supraîncărca rețelele electrice, poate perturba comunicațiile și poate deteriora sateliții.

Cu mii de sateliți suplimentari programați să intre pe orbită în următorii ani, urmărirea lor și prevenirea coliziunilor devine din ce în ce mai complexă, în special în timpul perturbațiilor solare, care le pot schimba ușor traiectoria.

Nour Rawafi este deosebit de entuziasmat de ceea ce urmează, deoarece Soarele se îndreaptă acum spre minimul ciclului său de activitate, așteptat în cinci până la șase ani. Unele dintre cele mai extreme furtuni solare au avut loc în timpul acestei faze descendente, cum ar fi faimoasele ‘furtuni de Halloween’ din 2003, care i-au obligat pe astronauții de pe Stația Spațială Internațională să ia măsuri de precauție suplimentare împotriva radiațiilor.

‘Capturarea uneia dintre acele erupții gigantice… ar fi un vis’, mărturisește omul de știință.

Parker are încă mult mai mult combustibil decât se aștepta inițial și ar putea continua să funcționeze timp de câteva decenii, până când panourile sale solare se vor degrada.

Când misiunea sa se va încheia, sonda se va dezintegra încet până când va deveni, potrivit lui Nour Rawafi, ‘parte a vântului solar în sine’.

Sursa: AGERPRES