Întru-un comunicat, Ministerul iranian de Externe afirmă că decizia UE este “în contradicţie cu principiile fundamentale şi regulile Cartei Naţiunilor Unite şi cu dreptul internaţional”.
El adaugă că guvernul iranian a ripostat pe baza principiului prevăzut de o lege din 2019 ce stipulează că “toate ţările care, în orice mod, respectă sau sprijină decizia SUA de a declara IRGC organizaţie teroristă vor fi supuse unor acţiuni reciproce”.
Consiliul UE a adăugat joi IRGC pe lista organizaţiilor teroriste după un acord politic încheiat luna trecută de miniştrii de externe ai statele membre UE.
Această decizie determină măsuri restrictive în cadrul regimului de sancţiuni antiterorism al UE, inclusiv îngheţarea fondurilor şi a altor active financiare sau resurse economice ale IRGC în statele membre ale UE.
Decizia UE vine pe fondul tensiunilor sporite din regiunea Asiei de Vest din ultimele zile, Statele Unite sporindu-şi prezenţa militară şi ameninţând în mod repetat cu posibile lovituri militare împotriva Iranului.
SURSA: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!