Condiţiile, printre care figurează şi acceptarea de către social-democraţi a numirii lui Merkel în funcţia de cancelar, în locul lui Gerhard Schroder, marchează un important pas înainte către o “mare coaliţie”, care pare a fi soluţia pentru următorii patru ani de guvernare.
Uniunea Creştin-Democrată condusă de Merkel a avut doar discuţii de ordin general cu SPD, liderii celor două formaţiuni având programată o întâlnire cu uşile închise marţi, la Berlin.
Angela Merkel a declarat, la încheierea unei întrevederi cu liderii propriei formaţiuni politice, că decizia privind o eventuală începere oficială a negocierilor cu social-democraţii va fi luată numai după alegerile care vor avea loc la Dresda, la sfârşitul acestei săptămâni.
CDU speră că rezultatul alegerilor îi va permite să exercite presiuni asupra lui Schroder, pentru a-l determina să renunţe la funcţia de cancelar. Liderul social-democrat a refuzat, deocamdată, să accepte această măsură, în pofida faptului că, potrivit rezultatului scrutinului, CDU deţine în Parlament cu trei mandate mai mult decât SPD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!