‘Începând din decembrie 2025, (ucraineanul n.red) Serghei N., acționând pentru un serviciu de informații rus, a spionat în Germania o persoană care furnizează drone și piese de schimb Ucrainei’, a indicat Parchetul german într-un comunicat.
Cetățeanul ucrainean ar fi colectat de pe internet informații despre persoana pe care a spionat-o și ar fi realizat videoclipuri la locul de muncă al acesteia.
Ulterior, ucraineanul a părăsit Germania și s-a stabilit în Spania în orașul Elda, în regiunea Alicante, unde a fost arestat marți de poliția spaniolă, în baza unui mandat european de arestare emis pe 17 februarie 2026, precizează în continuare Parchetul german.
Potrivit aceleiași surse, o femeie româncă, prezentată ca ‘Alla S.’, a preluat misiunea de spionaj a lui ‘Serghei N.’ în Germania ‘cel târziu în martie 2026’.
‘Ea s-a deplasat la adresa persoanei (spionate n.red) și a înregistrat locația cu telefonul mobil. Se presupune că aceste activități de spionaj ar fi avut ca scop pregătirea unor noi operațiuni ale serviciilor de informații împotriva persoanei’ țintă, mai susține Parchetul german.
Românca a fost arestată în orașul Rheine, în landul Renania de Nord-Westfalia din vestul Germaniei. Ea va fi prezentată miercuri magistraților Curții Supreme a Germaniei, care vor decide cu privire la propunerea de arestare preventivă, în timp ce autoritățile judiciare germane așteaptă transferul cetățeanului ucrainean din Spania către Germania.
Ambii sunt ‘suspectați că ar fi lucrat pentru un serviciu de informații străin’, mai menționează Parchetul german, adăugând că autoritățile au efectuat percheziții la domiciliile lor.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!