Un atentat cu maşină-capcană, care a vizat un convoi canadian al trupelor canadiene de menţinere a păcii, a provocat moartea a doi civili si rănirea altor nouă,la Kandahar.
Mii de oameni au înfruntat gerul pe o plajă din Japonia, pentru a asista la un ritual al bărbăţiei. Pe un frig cumplit, tinerii care au împlit 20 de ani au trecut un test extrem de dur: au fost nevoiţi să intre în apele îngheţate ale mării, semn că au devenit adulţi.
12 oameni au fost răniţi în Australia după ce un microbuz cu turişti japonezi s-a răsturnat în nord-estul ţării. Două femei sunt în stare gravă. Poliţia a anunţat că accidentul s-a produs pe o autostradă din statul Queensland, în timp ce turiştii erau plecaţi într-o excursie.
În Turcia, s-a înregistrat un nou caz suspect de gripă aviară. Un băieţel de cinci ani a fost internat aseară la Istanbul, cu simptome asemănătoare temutei maladii, care a făcut trei morţi în această ţară.
Cel puţin 8 mii de pakistanezi au protestat ieri faţă de atacul din localitatea Damadola, de la graniţa cu Afganistanul. În acelaşi timp, autorităţile de la Islamabad au anunţat că nu vor mai permite acţiuni asemănătoare.
În Chile are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Cei doi candidaţi pentru scaunul prezidenţial de la Santiago sunt socialista Michelle Bachelet, care are mari şanse să devină prima femeie-preşedinte din Chile, şi conservatorul Sebastian Pinerra.
Presa israeliană scrie că Ehud Olmert va fi numit în funcţia de premier, pe care o va deţine până la alegerile generale din 28 martie. Cotidianul Haaretz susţine că anunţul oficial va fi făcut în cursul zilei de procurorul general.
Şeicul Jaber Al-Ahmad Al-Sabah a fost emir al Kuweitului timp de 28 de ani. In urma accidentului cerebral suferit de emir in 2001, de cele mai importante afaceri ale statului a început să se ocupe fratele său vitreg, premier al Kuweitului.
Aputsiaq, Knud, Valdemar, Svend, Gorm, Christian sunt doar câteva dintre numele pe care pariază danezii, cu o săptămână înainte de botezul viitorului prinţ moştenitor al Danemarcei.
Vaticanul va fi nevoit să adere la acordurile Schengen din cauza ameninţării reprezentate de terorismul internaţional, a anunţat procurorul general al statului, Nicola Picardi.
România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat luni că finanțarea prin programul european SAFE reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea capacităților de apărare și protejarea teritoriului și a cetățenilor, subliniind totodată necesitatea aprofundării cooperării militare dintre România și Republica Moldova.
Local
Marius Sulincean a depus luni, 2 noiembrie, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Arad. În primul său discurs, acesta a declarat că nu va folosi instituția în scopuri politice și că va colabora cu toți primarii și directorii instituțiilor publice.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA.
Local
Pentru că spaţiul permite, municipalitatea plănuieşte plantarea a 24 de arbori în această toamnă. Unde se mai fac plantări în oraş?
3
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțională cu social-democrații în perioada următoare.