Mare nuntă mare în Thailanda ! Oaspeţii şi-au pus haine de gală pentru momentul festiv.
Şirul protestelor sindicale este departe de a lua sfârşit. Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere Metrou au decis să intre în grevă generală pe termen nelimitat.
Pasagerii enervaţi de întârzierile înregistrate în mersul trenurilor, au incendiat 28 de vagoane staţionate în două gări din Soweto, în apropiere de Johannesburg.
Aproximativ 200.000 de persoane ar putea muri în Franţa în cazul unei pandemii de gripă aviară transmisă la om, a avertizat ministul francez al Sănătăţii, Xavier Bertrand.
Autorităţile din Indonezia au confirmat în joi dimineaţă moartea unui important lider terorist, acuzat că a orchestrat cele mai grave atacuri din ultimii ani.
Surpriză de proporţii pe scena politică din Israel. Deputatul Amir Peretz, liderul centralei sindicale Histadrout, a câştigat cursa pentru conducerea partidului laburist.
Gripa aviară se întinde în nord-estul Chinei, în timp ce autorităţile îşi intensifică eforturile pentru a stăvili epidemia.
Cel puţin 25 de persoane au fost ucise, iar alte 22 rănite, într-un atentat sinucigaş comis joi dimineaţă în centrul capitalei irakiene.
Vandalismele si violenţele continuă în Franţa, însă cu o mai mică intensitate decît în zilele trecute. În ciuda măsurilor speciale de securitate, azi-noapte, în Paris, Strasbourg şi Toulouse au avut loc noi incidente.
Local
Analiza rezultatelor examenelor naționale, promisă acum aproape patru luni de Inspectoratul Școlar Județean Arad, va fi transmisă presei pe 6 noiembrie. În iulie, inspectoratul a reproșat presei că a tras „concluzii incomplete” când a comparat rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Națională și Bacalaureat cu cele ale elevilor din alte județe ale țării.
Local
Lucrările de reabilitare a rețelei magistrale de transport a agentului termic aduc noi restricţii de circulaţie începând la joi, 5 noiembrie 2026.
Local
Pornit din pasiunea antreprenorului Mircea Lezeu pentru trabucuri, Bibliothèque des Cigares a devenit, în mai puțin de un an, mai mult decât un cigar lounge. Este un spațiu privat, cu acces controlat, în care se întâlnesc oameni din medii diferite, se organizează degustări și evenimente culturale, iar conversația ocupă un loc la fel de important ca pasiunea care i-a adus împreună.
1
ARADON Sport local
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, de vineri şi până duminică, la Baza Sportivă Fortuna, are loc prima ediţie a turneului Selecţionatelor AJF Arad, Regiunea 5, Under 12.
Mapamond
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un mesaj clar din partea alegătorilor, relatează dpa.
Mapamond
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
1
Local
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.