Premiul Nobel pentru Pace va fi anunţat vineri la Oslo. Numeroase personalităţi, oameni politici, chiar şi vedete din lumea muzicii ar putea câştiga râvnita distincţie.
Numeroase personalităţi, oameni politici, chiar şi vedete din lumea muzicii ar putea câştiga râvnita distincţie.
Guvernul de la Sofia şi oficiali din Statele Unite încep astăzi negocieri privind instalarea de baze americane în Bulgaria.
Recenta arestare pentru spionaj, în Statele Unite, a unui fost puşcaş marin de origine filipineză este o "afacere internă" a Statelor Unite, a apreciat, joi, Guvernul din Filipine.
Senatul american a interzis militarilor, printr-un amendament cu caracter explicit votat miercuri, să tortureze şi să maltrateze prizonieri, la o săptămână după condamnarea soldatului Lynndie England, simbol al scandalului izbucnit în legătură cu abuzurile de la închisoarea Abu Ghraib.
Japonia ar putea trimite avioane şi nave militare pentru a participa, alături de Statele Unite, la misiuni împotriva terorismului şi de reconstrucţie, a anunţat, joi cotidianul Nihon Keizai.
Un francez şi doi americani sunt câştigătorii Premiului Nobel pentru Chimie de anul acesta. Ei au fost răsplătiţi pentru o descoperire care permite obţinerea mai ieftină şi mai ecologică a unor produse chimice şi farmaceutice.
Ploile puternice, alunecările de teren, şi inundaţiile provocate de uraganul Stan au făcut cel puţin 133 de victime, în ţări ale Americii Centrale. Stan s-a transformat în furtună tropicală.
O explozie puternică a zguduit centrul Bagdadului, iar o coloană de fum alb se înălţa deasupra locului deflagraţiei.
Afecţiunea respiratorie necunoscută înregistrată într-un azil de bătrâni din Toronto a provocat moartea a încă şase persoane, numărul total al deceselor ajungând la 16.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele: