Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru din Roma unde sunt așteptați să sosească sute de mii de credincioși, alături de 170 de delegații străine, șefi de stat și capete încoronate din întreaga lume. Ceremonia va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.
Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenție să-și scoată țara din UE, ci dorește să o transforme pe aceasta din urmă împreună cu alți politicieni conservatori pentru a fi „din nou ce a fost” odinioară, declarație venită după ce premierul liberal polonez Donald Tusk a susținut că șeful guvernului de la Budapesta ar dori ieșirea Ungariei din UE, mai ales în urma unei afirmații în care Orban a mărturisit că a primit încurajări în acest sens din partea președintelui american Donald Trump, relatează agenția EFE.
Mapamond
Președintele american Donald Trump și-a intensificat luni retorica împotriva Cubei, declarând că se așteaptă să aibă „onoarea” de a „lua Cuba într-o formă sau alta” și că poate face orice vrea cu țara vecină, relatează Reuters și dpa.
România
Forțele ruse au executat marți dimineață o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea, fiind raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul național, în zona localității Plauru, anunță Ministerul Apărării Naționale.
Local
Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și București se face, pe ambele sensuri, cu trenuri noi Alstom Coradia Stream, cu penultima stație la Arad. Una dintre cursele introduse recent a avut însă luni o defecțiune între Augustin și Racoș, iar trenul a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Călătorii vor fi preluați de alte garnituri.
Mapamond
Miniștrii de externe ai statelor Uniunii Europene au respins luni posibilitatea extinderii către Strâmtoarea Ormuz a mandatului misiunii navale europene Aspides, care este desfășurată în Marea Roșie, în timp ce președintele american, Donald Trump, insistă pe lângă aliații Statelor Unite să trimită nave de luptă într-o misiune menită să împiedice Iranul să blocheze traficul maritim prin respectiva strâmtoare strategică pentru comerțul cu petrol și gaze, relatează agenția EFE.
1
Local
Consiliul Județean Arad anunță că opt asocieri de constructori au depus oferte pentru realizarea Complexului Matern-Pediatrie.
4
ARADON Sport local
34 de medalii au câştigat sportivii de la CS Universitatea Arad la categoriile seniori şi tineret.
1
Mapamond
Premierul belgian, Bart De Wever, dorește ca Uniunea Europeană să-și normalizeze relațiile cu Rusia pentru a avea din nou acces la energie mai ieftină, poziție în contrast cu cea a UE de a exercita presiune maximă asupra Moscovei pentru a susține Ucraina în războiul cu Rusia și pe această cale, nu doar prin ajutor economic și militar, relatează luni agenția EFE.
5