Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge curând în Europa în chestiuni „de asemenea foarte importante pentru noi”, relatează agenţiile MTI şi EFE.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist, Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură considerate istorice, informează AFP, citând preşedinţia franceză.
Miniştrii de interne din ţările UE, reuniţi în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, au decis să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat postat pe website-ul consilium.europa.eu.
Comisia Europeană (CE) a adoptat miercuri o comunicare ce include o serie de măsuri pentru a ajuta ţările est-europene membre ale UE să abordeze ameninţările „hibride" de la graniţele cu Rusia şi Belarus, demers ce va include o finanţare suplimentară din fonduri europene în valoare de 170 de milioane de euro pentru modernizarea echipamentelor electronice de supraveghere şi alte acţiuni, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.