Memorandumul care urmează să fie semnat miercuri de miniștrii Apărării din Germania și România demonstrează că cele două țări își asumă o responsabilitate comună când vine vorba de securitatea Europei, a declarat cancelarul Friedrich Merz, într-o conferință de presă comună cu premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Berlin.
Discuțiile desfășurate în weekend la Abu Dhabi (în Emiratele Arabe Unite/ EAU) între delegațiile ucraineană, rusă și americană au fost mai curând un spectacol, în opinia mai multor ucraineni, întrucât Rusia a continuat să bombardeze masiv Ucraina, iar Kremlinul a demonstrat încă o dată că nu-și dorește pacea, consemnează marți France Presse.
Germania va insista pentru o Uniune Europeană cu „două viteze” spre a rupe inerția decizională în blocul Celor 27 și a le impulsiona economiile, chemând ca un grup central de state membre să avanseze în ce privește politici cheie pentru a face UE mai puternică și mai independentă, transmite Reuters.
Fostul premier socialist spaniol Felipe Gonzalez a estimat marți că Donald Trump este un președinte „complet nebun”, care tratează lumea întreagă ca și cum ar fi „servitoarea sa” și a reușit să „tulbure tot ceea ce avea o licărire de ordine mondială”, prin urmare UE trebuie să reacționeze și să încerce să impună respect, relatează agenția EFE.
Local
Primăria oraşului Sebiş a construit primele locuinţe cu ajutorul fondurilor europene, finalizând 24 de apartamente într-un bloc, care vor fi date unor familii cu venituri mici, în timp ce cererea ar fi de două ori mai mare.
România
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut, în România, cu 24,4% în decursul lunii februarie a acestui an faţă de perioada similară din 2025, marjă în care autoturismele „electrificate” au raportat o diminuare de 3%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicate luni.
Local
Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii femeilor aflate în situații vulnerabile va avea loc sâmbătă, 14 martie, în organizarea asociațiilor Cavalerii Templieri Sfântul Martin – Comanderia Arad OSTSM și Lions Club Arad.
Local
Artistul fotograf Mircea O. Boran își celebrează parcursul artistic printr-o expoziție aniversară, care îl va aduce în prim-plan și pe fiul acestuia.
1
Mapamond
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
România
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.