Prinţii Andrew şi Harry, ambii retraşi din rândul membrilor activi ai familiei regale britanice, şi-au pierdut rolurile de potenţiali înlocuitori ai regelui Charles al III-lea, sau de "consilieri de stat", în caz de absenţă sau boală, în virtutea unei legi ce datează de la sfârşitul anului 2022 şi care a trecut neobservată la vremea respectivă, evocată vineri de cotidianul The Times, informează AFP.
ARADON Sport local
A fost al doilea week-end al Cupei de Vară Atletico, ediţia cu numărul 24.
Local
Inițiativa legislativă a trecut de votul parlamentarilor și va merge spre promulgare.
România
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Local
Aproape 1.750 de cazuri de infecții respiratorii au fost înregistrate în doar șapte zile în județul Arad. Alte 156 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Arad.
România
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia.
Advertorial
Apple nu lansează telefoane în fiecare toamnă, ci repoziționează standarde. Seria iPhone 17 a sosit cu o promisiune clară: să redefinească ce înseamnă performanță, durabilitate și inteligență artificială pe un dispozitiv care încape în buzunar.