Recordurile excepţionale de temperaturi oceanice, precum şi caniculele care au afectat mai multe regiuni din emisfera nordică au făcut ca iulie 2023 să fie pe cale de a deveni cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor, a precizat miercuri pentru AFP Observatorul european Copernicus, după ce luna iunie a marcat deja un record similar.
Ministrul agriculturii ucrainean, Mikola Solski, a declarat miercuri că, în atacul masiv din cursul nopţii, lansat de Rusia asupra sudului Ucrainei au fost avariate într-o proporţie "considerabilă" infrastructuri pentru exportul de cereale din portul Ciornomorsk de lângă Odesa, unde circa 60.000 de tone de cereale au fost distruse, informează Reuters şi AFP.
Arestarea lui Vladimir Putin ar însemna a declara război Rusiei, a afirmat preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa în documente publicate marţi, în plină dezbatere naţională asupra primirii preşedintelui rus în ţară pentru a participa la summitul BRICS, un grup de cooperare al celor mai mari economii emergente, potrivit France Presse.
Mapamond
Ungaria a început joi lucrări de inginerie pentru a încerca să ridice nivelul Dunării în proximitatea centralei nucleare de la Paks, astfel încât să poată asigura continuarea funcționării acesteia în contextul unei previzibile scăderi din nou a nivelului apei necesare răcirii reactoarelor, a anunțat guvernul de la Budapesta, potrivit agenției EFE.
România
Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, în valoare de 52,83 milioane de lei (10,07 milioane de euro), a fost câștigat joi, cu un bilet de 8,50 lei, a anunțat Loteria Română.
România
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, vicepreședinte al PNL, susține că liderul PSD, Sorin Grindeanu, „minte” când spune că partidul este în opoziție, în condițiile în care mai multe posturi din administrația centrală și locală, unele de conducere, sunt ocupate de social-democrați.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, s-a calificat în finala probei de 200 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 56/100.
România
Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul de resort, Alexandru Nazare.
Local
Un incendiu a izbucnit joi după-amiază la un vagon de călători aflat în stația Ilteu. Persoanele din vagon au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, iar vagonul a fost decuplat de restul trenului.
România
Rezultatele extragerilor din data de 13-08-2026 sunt următoarele:
UT Arad
BUCUREȘTI. Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor TV au anunțat programul rundei cu numărul 6 din Superliga.
Local
Arhiespiscopia Aradului anunță concurs pentru ocuparea unui număr de șase parohii vacante.