O găină care ciugulea iarbă liniştită a fost atacată de un şoim, acum trei zile, într-o gospodărie. Acesta a pândit momentul când înaripata era singură şi s-a năpustit cu ghearele asupra ei, dorind să o-nhaţe. O cameră de supraveghere a surprins incidentul şi graţie filmării, putem aprecia mai mult animalele de fermă.
Moştenitorul imobiliar american Robert Durst, subiectul documentarului HBO The Jinx, a fost condamnat pentru uciderea celei mai bune prietene, Susan Berman. Durst şi-a ucis prietena pentru ca aceasta să nu vorbească cu poliţia despre dispariţia soţiei sale. Femeia în vârstă de 55 de ani a fost găsită împuşcată în cap în casa ei din Beverly Hills. Durst ar fi ucis trei persoane şi urmează să fie condamnat pe 18 octombrie.
În Italia, Consiliul de Stat a respins solicitarea a patru persoane nevaccinate, care au susţinut că impunerea documentului încălcă confidenţialitatea sănătăţii. În perioada 15 octombrie - 31 decembrie, Green Pass-ul va fi obligatoriu în Peninsulă, pentru a putea merge la muncă în orice minister, organism sau companie publică. Şi în România, Csaba Asztalos, şeful CNCD, spune că, mai întâi, certificatul verde, pe care autorităţile sunt pe cale să-l introducă, trebuie să treacă testul de nediscriminare.
Local
Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii este format din peste 400 de militari și desfășoară anual exerciții comune în România și Ungaria.
Evenimente
Piaţa Catedralei va găzdui sâmbătă seara un spectacol dedicat Zilei Europei,, evenimentul fiind organizat de Primărie.
Local
CURTICI. Primăria Curtici a găzduit, săptămâna aceasta, prima întâlnire din anul curent a partenerilor din partea română a Grupului European de Cooperare Teritorială (GECT) „Decapolis”, respectiv reprezentanți ai municipiului Salonta (judeţul Bihor) și ai orașelor din județul Arad: Pecica, Nădlac și Chișineu-Criș.
Local
ARAD. Centrul de Transfuzie Sanguină Arad organizează luni, 11 mai, începând de la ora 8.30, o acţiune de donare de sânge la Casa de Cultură „Ioan Slavici” din Şiria.
ARADON Sport local
Albert-Tudor Jacota, legitimat la Vados Arad, a devenit campion european şcolar la șah.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 7– 22 mai 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Pășunii și strada Argeș, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
România
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a subliniat miercuri că un Guvern are nevoie de o majoritate parlamentară pentru a fi învestit, menționând că partidul său nu va susține niciodată un Cabinet din care nu face parte.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea sa consideră drept soluție principală refacerea coaliției de guvernare care a funcționat până în urmă cu o lună - formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale. El a precizat că UDMR nu a fost invitată la consultările de la Palatul Cotroceni.