aradon.ro Web analytics


Modificările ce au fost votate îi vor permite lui a-i permite lui Alexander Lukaşenko, în vârstă de 67 de ani, să conducă până în 2035. În plus va fost abolită o prevedere din constituţie ce defineşte Belarusul ca fiind o "zonă liberă de arme nucleare", deschizând, calea pentru întoarcerea armelor nucleare ruseşti în Belarus.

Local

Mihai Pașca, despre Marius Sulincean și concediile medicale de la Poșta Română: „Ridică serioase semne de întrebare”
Cinci luni de concedii medicale și participări la evenimente politice. Este situația pe care Mihai Pașca a adus-o în discuție în legătură cu fostul subprefect Marius Sulincean în cadrul conferinței de presă organizate după depunerea demisiei din funcția de prefect, prilej cu care liberalul a vorbit și despre tensiunile cu PSD din timpul mandatului său.

Local

Câinele Nox, vedetă la „Școala Altfel”

UT Arad

Mii de lei pentru Marcel Coraș!
Fanii echipei UTA au adunat peste 8000 de lei la meciul cu CFR Cluj. „Bebe” Mitu vinde tricourile primite la licitație.

Local

Rezultate bune la a doua probă a concursului pentru directori, în Arad
Doar trei candidați au „picat” proba de marți, 20 octombrie, din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

România

Moody's: Continuitatea politicii fiscale și adoptarea la timp a bugetului pentru 2027 susțin consolidarea fiscală a României
Instalarea unui nou Guvern și adoptarea la timp a bugetului pentru 2027 reprezintă evoluții pozitive pentru profilul de credit al României și susțin continuarea procesului de consolidare fiscală, potrivit informațiilor publicate marți de agenția internațională de rating Moody's, citate de Ministerul Finanțelor.

ARADON Sport local

Trei medaliaţi în Ungaria

Local

A fost tipărit Calendarul creștin-ortodox pe 2027
Calendarul este indispensabil oricărui credincios care ţine rânduiala bisericească, făcându-l atent la sărbătorile de peste an.

Local

Comisie unică pe urbanism, în Arad
Documente depuse online, avizare unică și integrată, termene de așteptare mai scurte în domeniul urbanismului.

Local

CET opreşte apa caldă, miercuri, în Arad
CET Hidrocarburi a anunţat, marţi, sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum. Arădenii vor rămâne fără apă caldă în cursul zilei de miercuri, timp de 12 ore.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.