Cel puțin 600 de oameni au murit și aproximativ 2.000 au fost răniți după ce un cutremur puternic cu magnitudinea de 6 și mai multe replici au zguduit estul Afganistanului duminică noaptea, au raportat luni surse oficiale, transmite EFE. Agenția dpa stabilește bilanțul la 250 de morți, în timp ce Reuters face referire la sute de morți.
Israelul ia în considerare anexarea Cisiordaniei ocupate ca posibil răspuns la recunoaşterea unui stat palestinian de către Franţa şi alte ţări, au indicat trei oficiali israelieni, în timp ce un al patrulea a spus că ideea urma să fie discutată duminică, la reuniunea cabinetului de securitate, transmite Reuters.
Mapamond
Infractorul sexual american Jeffrey Epstein, aşezat la masă alături de fostul prinţ Andrew şi Peter Mandelson, figură istorică a Partidului Laburist britanic, a fost difuzată vineri pentru prima oară de televiziune britanică ITV News şi alte media, între care AFP.
România
România a acordat asistență internațională, cu titlu gratuit, Republicii Moldova, în contextul situației de urgență generate de deversarea unor substanțe poluante în sectorul amonte al fluviului Nistru, a anunțat, vineri, Administrația Națională Apele Române (ANAR).
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea s-au impus, cu mici emoții, în fața celor de la Hermannstadt, cu 3-2.
1
Mapamond
SUA nu au nevoie de ajutor în ceea ce priveşte apărarea împotriva dronelor, a declarat preşedintele american Donald Trump când a fost întrebat - într-un interviu acordat emisiunii „The Brian Kilmeade Show” de la postul de radio Fox News, difuzat vineri - dacă Ucraina contribuie la acordarea unui astfel de sprijin, potrivit Reuters.
2
Mapamond
Toți cei șase membri ai echipajului avionului cisternă Boeing KC-135 Stratotanker al armatei americane ce s-a prăbușit joi seară în vestul Irakului, în timpul operațiunilor militare împotriva Iranului, sunt confirmați decedați, a anunțat vineri Pentagonul, care anunțase anterior decesul a numai patru dintre ei, potrivit Reuters.
1
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, în timpul unei vizite în județul Bihor, că Guvernul va urmări evoluția prețurilor carburanților pentru a „atenua, într-o anumită formulă, impactul” acestora, dar a subliniat că nu pot fi anulate scumpirile.
6
România
România și Ucraina se angajează, prin parteneriatul strategic bilateral, să intensifice cooperarea pentru a asigura „cel mai înalt nivel de protecție” a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din cele două state, cu garantarea deplină a drepturilor lingvistice și cu „exercitarea deplină a drepturilor legate de păstrarea limbii, culturii și identității etnice”, conform Declarației comune privind instituirea unui Parteneriat Strategic semnate joi la București de președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski.
1