Unele dintre primele cercetări asupra modului în care microplasticul afectează speciile de peşti din Noua Zeelandă au dezvăluit că microparticulele de plastic îşi pot croi drum prin mucoasa intestinală ajungând în ţesutul muscular al peştilor, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA), relatează Xinhua.
Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor, transmit Reuters şi AFP, punctând că Spania devine a patra ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură, relatează Agerpres.
Numărul persoanelor cărora le apar cheaguri de sânge pe creier după ce au primit vaccinul AstraZeneca în Germania a fost „statistic semnificativ mai mare” decât numărul mediu al celor care suferă de această problemă în mod normal, arată un raport al Autorităţii de Reglementare a Vaccinurilor din Germania.
Local
O autospecială de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost implicată într-un accident, miercuri seara, la intersecția străzilor Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept „semi-rutină”, adăugând că își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie, relatează AFP.
România
Cristian Trăilă a anunțat, miercuri, că a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului.
România
România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acțiunea de Securitate pentru Europa” (SAFE), reprezentând 15% din alocarea sa totală de 16,7 miliarde de euro, indică un comunicat difuzat de Comisia Europeană.
Local
Proiectul privind schimbarea denumirii străzii a fost afișat la transparență decizională, fiind inițiat de către consilierii USR Arad.
Local
Zece persoane sunt cercetate într-un dosar privind traficul de droguri de risc și de mare risc. Șapte au fost atestate, iar una arestată la domiciliu.
Local
Investiția de peste jumătate de milion de lei asigură energie electrică pentru comuna arădeană, de la școli la iluminatul public.
3
Advertorial
Lansarea proiectului ”Extindere clădire Școala Gimnazială Fiscut, comuna Șagu”
Local
Până la finalul anului vor fi restricții pe două artere principale din Micălaca: Voinicilor și Titulescu, urmare a lucrărilor la liniile de tramvai.