Cel mai vechi bec funcţional din lume are 107 ani şi se află într-o secţie de pompieri din statul Ohio.
Este femeia care nu poate uita nimic, care reţine orice detaliu legat de fiecare zi din viaţa ei. Poate că unii ar considera această abilitate un dar, dar pentru văduvă este un adevărat blestem.
Un nou film documentar, care va fi lansat În Statele Unite susţine teoria că Isus Hristos ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena şi ar fi avut copii.
Junta militară din Myanmar a ridicat starea de urgenţă în trei provincii devastate de ciclon, iar alerta se menţine în 47 de localităţi. 
|
|
|Video
Un ziarist de origine română lucrează la o carte care ar putea cutremura din temelii cercurile politice de la Washington, scrie Jurnalul Naţional, în ediţia de luni.
Deborah Palfrey, proprietara unei retele de prostitutie de lux din capitala americana, s-a sinucis. Femeia, cunoscuta sub numele de "DC Madam", a fost gasita spanzurata in casa mamei sale din Tarpon Springs, statul Florida, informeaza Associated Press.
La nici două săptămâni de la ultimul caz, un alt român este în vizorul poliţiei şi al presei italiene pentru viol. Românul de 30 de ani a fost arestat şi este acuzat că a agresat sexual o femeie de origine bosniacă, în vârstă de 40 de ani.
Poliţia din Austria a descoperit că un bărbat de 73 de ani şi-a ţinut fiica captivă într-un beci timp de 24 de ani şi a făcut cu ea cel puţin şase copii.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
Mapamond
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
Local
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA.
2
Local
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.