China a făcut un pas istoric în procesul de reconciliere cu Japonia. Prim-ministrul chinez, Wen Jiabao, a declarat într-un discurs solemn ţinut în faţa legislativului de la Tokyo că şi poporul japonez a fost o victimă al celui de-al Doilea Război Mondial.
ALGERIA - Treizeci de oameni au murit şi peste 220 au fost răniţi, în două atentate care au avut loc în capitala Algeriei.
FRANTA - Nicolas Sarkozy, candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din Franţa, a criticat dur poziţia bisericii catolice faţă de homosexualitate.
Scufundarea vasului grecesc "Diamantul Mării", săptămâna trecută, a fost provocată de o eroare umană.
WASHINGTON - Mohammad Munaf nu va putea fi judecat de o instanţă americană. Decizia a fost luată de Curtea Federală de Apel din Washington.
MOSCOVA - Rusia va lansa duminică un submarin nuclear de generaţia a patra, a anunţat vicepremierul rus, Serghei Ivanov, citat de agenţia RIA Novosti. Noul tip de submersibil va intra în serviciul marinei ruse în cursul anului 2008.
PARIS - În Franţa a început, luni, campania oficială pentru Palatul Elysée. Afişe, clipuri electorale la radio şi televiziune, dar şi dezbateri televizate sunt doar câteva dintre armele cu care fiecare din cei 12 candidaţi încearcă să-i convingă pe francezi să-i voteze.
LONDRA - Experţii Ministerului Apărării de la Londra prevăd schimbări dramatice în următorii 30 de ani, în mai multe domenii.
VIMY - Franţa le-a adus un omagiu miilor de soldaţi canadieni căzuţi într-una dintre cele mai grele lupte din Primul Război Mondial.
TURCIA - Forţele de securitate din Turcia s-au angajat într-o confruntare cu membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan, care încercau să ajungă în localitatea natală a liderului lor, Abdullah Öcalan, pentru a serba ziua de naştere a acestuia.
Local
Competiția a avut loc recent în Polonia și a reunit peste 1000 de sportivi din 31 de țări, reprezentând structuri de ordine publică și siguranță națională.
România
Rezultatele extragerilor din data de 14-05-2026 sunt următoarele:
România
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus joi sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Local
Fostul director al Direcţiei Silvice Arad, Teodor Ţigan, a pierdut definitiv, la Curtea de Apel Timişoara, procesul pe care l-a intentat după ce a fost concediat şi a fost obligat să restituie un bonus de pensionare de 280.520 de lei.
1
România
Indemnizaţiile acordate copiilor cu dizabilităţi şi cuantumurile unor beneficii sociale destinate familiilor cu venituri reduse au fost majorate începând cu luna mai 2026, beneficiarii urmând să primească sumele actualizate pentru drepturile aferente lunii aprilie, informează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), într-un comunicat transmis joi.
Local
Suplimentele alimentare au fost predate Direcției de Sănătate Publică Arad în vederea luării măsurilor legale, iar articolele vestimentare au fost indisponibilizate la sediul instituției.
ARADON Sport local
PECS-BISTRIŢA. Gimnastele secției de ritmică de la CS Municipal Arad, pregătite de antrenoarele Daniela Chiriac și Tatiana Novikova, au concurat în ultima perioadă la două competiții, una de o valoare ridicată, cu caracter internațional, Pecs Cup (Ungaria), și apoi, la Campionatul Național Școlar și Trofeul Școlar, de la Bistrița.
Local
Lucrările de restaurare a Cetății Ineului, care au fost suspendate timp de un an din cauza lipsei finanțării, vor fi reluate peste câteva zile, după ce banii necesari au fost primiți de la Guvern, finisajele care mai sunt de făcut urmând să fie terminate în toamnă, când obiectivul turistic își va deschide porțile pentru vizitatori.