CHIŞINĂU - Într-o emisiune televizată, Vladimir Voronin a declarat că România nu era pregătită de aderare.
LONDRA - Marea Britanie se confruntă cu o nouă ameninţare din partea al-Qaida, care ar putea folosi terorişti cu explozibili introduşi prin metode chirurugicale în corp, pentru a evita scannerele de pe aeroporturi, relatează Mail on Sunday.
KIEV - Noul preşedinte al Ucrainei rezultat în urma alegerilor va primi sprijin de la Franţa, Germania, Polonia şi Marea Britanie pentru a relua cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), blocată din noiembrie, au anunţat miniştrii pentru afaceri europene ai celor patru state, potrivit Bloomberg.
WASHINGTON - Statele Unite accelerează desfăşurarea sistemelor antirachetă în zona Golfului, pentru a contracara un eventual atac al Iranului, scrie în ediţia de sâmbătă cotidianul The New York Times, relatează AFP.
Cea de a 40-a ediţie a Forumul Economic Mondial de la Davos s-a încheiat cu proteste, scandări şi manifestări stradale.
LONDRA - Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, va trimite doi emisari special în Coreea de Nord, pentru a reluat discuţiile la nivel înalt şi pentru a favoriza o reluare a negocierilor în dosarul nuclear, relatează duminică agenţia sud-coreean Yonhap.
ANKARA - Un avion de linie al companiei turce Pegasus, care circula pe ruta Istanbul - Van, a făcut o escală neprevăzută duminică pe aeroportul din Ankara, după o alertă falsă cu bombă, relatează agenţia de presă Anatolia, citată de AFP.
Institutul medico-legal din Los Angeles a confirmat decesul
lui Michael Jackson, anunţat anterior de presa
americană, informează AFP.
lui Michael Jackson, anunţat anterior de presa
americană, informează AFP.
Vladimir Putin şi-a lansat un DVD în care ne arată ce trebuie să facem pentru a deveni maeştri în judo. Putin este mândrul deţinător al centurii negre cu 6 dani. Video
Eforturile autorităţilor de la Cairo de eliberare a celor 19 oameni răpiţi în sud-vestul Egiptului, printre care şi o româncă, sunt în desfăşurare, a anunţat aseară agenţia egipteană MENA, citând surse oficiale egiptene.
Local
O nouă Miss Arad a fost aleasă joi seara, în decorul Vechiului Cazinou. Alisia Drăgan a câștigat ediția cu numărul XXI, la capătul unei finale în care cele 14 concurente au trecut prin probele tradiționale ale competiției.
Local
Două proiecte mari ale Aradului revin în atenția publică, organizația PNL Municipiul Arad luând decizia de a începe adunarea de semnături pentru ele.
1
Advertorial
În acest final de săptămână, Carbenta Com – dealer-ul Ford din Oradea, Arad și Deva – este partenerul competiției sportive „Castelul din Carpați”, care se va desfășura în Pasul Vâlcan, din județul Hunedoara.
Local
Aproximativ 2 hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări pe Câmpul Liniștii, în municipiul Arad.
1
România
Președintele Nicușor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce Guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv executiv din istoria Italiei, șeful statului subliniind că stabilitatea guvernamentală asigură continuitatea instituțională.
Mapamond
Kremlinul a calificat vineri drept nefondate acuzațiile autorităților germane privind implicarea Rusiei într-un incident cu dronă în orașul german Leipzig, relatează EFE.
Local
În urma unui grav accident rutier familia Sarei Sărac are nevoie de sprijinul comunității pentru a-i putea asigura tratamentul și îngrijirile medicale.
Local
În urma intervenției medicale, ficatul, rinichii și corneea pacientului aflat în moarte cerebrală au putut fi prelevate de echipele medicale de la Arad, Cluj și București.
Mapamond
Fiecare oră suplimentară de comportament sedentar prelungit şi neîntrerupt este asociată cu un risc cu 9% mai mare de deces în urma cancerului, conform unui studiu realizat în Marea Britanie şi citat de Science Daily. Studiul a fost condus de Frederick Ho de la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, şi de colegii săi, şi a fost publicat în revista PLOS Medicine.