4 oameni au fost ucişi şi încă 33 răniţi, după ce trenul în care se aflau a deraiat şi s-a oprit într-o fermă aflată în apropiere.
Trenul se afla în plină viteză, mecanicul încercând să recupereze o întârziere. În timpul traversării unui pod, datorită vântului puternic, cele şase vagoane ale expresului s-au înclinat spre stânga şi au deraiat. 44 de pasageri, conductorul şi controlorul au trăit momente de coşmar.
Echipele de urgenţă au sosit imediat la faţa locului. Operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor între fiarele contorsionate ale trenului s-au soldat pînă acum fără succes şi din cauza vremii neprielnice.
Trenul aparţinea unei companii feroviare din estul Japoniei şi se deplasa dinspre Akita către Niigata. Directorul executiv al companiei şi-a cerut scuze pentru cele petrecute, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la Tokyo.
Ministerul Transporturilor a anunţat că familiile tuturor celor afectaţi vor fi despăgubite şi a demarat o anchetă. În aprilie 2005, în Japonia s-a petrecut cea mai gravă deraiere din ultimii 40 de ani, soldată cu 107 morţi şi 500 de răniţi. Trenul respectiv se afla tot într-o întârziere orară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!